PERSPECTIVE (3)

PĂZEA!

RELIGIE ŞI BISERICĂ

VEŞNICA RĂSTIGNIRE

De două mii de ani ne reamintim de drama Pătimirii în fiecare primăvară. Cine va suferi duhovnicește în aceste zile? Viaţa noastră banală, echivocă şi imorală îşi va urma cursul monoton. Hristos va primi loviturile şi spinii, se va prăbuși la pământ, crucea îi va zdrobi carnea, Îl vor țintui cu lovituri puternice de ciocan pe lemnul tare. Ce vom ști despre aceasta? Sângele Îi va șiroi încet pe trupul livid. Va privi spre Tatăl şi spre noi. Ce-am înțeles din tragedia Lui? Nici n-am tresărit, nici n-am plâns. Nici n-am gândit, nici n-am văzut. Mântuitorul moare singur, foarte singur. Peste deșertul timpului se ridică crucea de pe Golgota.

Sufletele noastre dorm sau sunt sterile în timp ce pentru a le scoate din toropeală, din mocirlă, din moarte trupul lui Iisus atârnă în suferință între cer şi pământ. În zadar inima Sa chinuită scoate strigăte de disperare care ar trebui să ne înghețe sângele în vine.

FORŢĂ, MORALITATE, RELIGIE

Zilele trecute mă uitam într-un ziar din străinătate la o hartă demografică a României şi constatam cu durere că zonele unde decesele sunt mai numerose ca nașterile sunt înspăimântător de multe. În articolul care însoțea harta se afirma între altele că: „ E vital ca românii să fie mai prolifici, altfel România ar putea dispare spre sfârșitul secolului al XXI-lea.”

Cazul Ţării noastre rezultă din acțiunea unor legi cu caracter universal ce s-ar putea formula astfel: „Scopul unei comunităţi e păstrarea populației şi prosperitatea ei. Semnul cel mai sigur că o comunitate prosperă e creşterea numărului membrilor ei. Guvernarea sub care numărul cetățenilor creşte, fără naturalizări sau colonizări de străini, e negreșit cea mai bună. Cea sub care un Popor scade şi piere e cea mai rea.” Din cele de mai sus reiese că în ultimii douăzeci şi șase de ani nu am fost conduși bine.

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (18)

SOCIETATEA 

Bunăvoința – Politețea

-I-

Bunăvoința dă bunătății farmecul aparte pe care-l dă parfumul florilor. Bunătatea e uneori energică, aspră şi intransigentă. Bunăvoința e întotdeauna blândă, cordială şi dispusă să judece favorabil oamenii. Felul cum ne apar toate depinde de cum le privim. Bunicul meu, unul dintre inșii cei mai binevoitori din câți am cunoscut, obișnuia să spună cu o ironie blajină: „Când vorbesc cu chiorii, mă uit la ei din profil. Așa le văd doar ochiul teafăr.”

Bunăvoința ţine de acea condescendență dată de experiența de viaţă. Persoanele superioare sunt în general binevoitoare, pentru că au prea multă minte pentru a se înjosi cu meschinării. Pe tineri viaţa nu i-a învățat încă îngăduința. Multe fete exagerează defectele altora. Vanitatea intervine aici şi se fac comparații doar în propriul avantaj. Haine sau comportamente ridicole pot condamna pe cineva irevocabil în ciuda calităților sale.

Bunăvoința arătată numai celor dragi nu e în realitate bunăvoință. Adevărata bunăvoință e ca Soarele care-i luminează la fel pe toţi.

SĂ CREDEM ÎN DUMNEZEU!

Dacă nu există morală, patimile şi instinctele brutale pun stăpânire pe individ făcându-l egoist, hoţ, asasin, desfrânat, sperjur. Oamenii ticăloşiţi distrug totul în jurul lor. Aşadar fără morală progresul e imposibil, iar societatea destramă.

Vrem libertate totală de exprimare, dar dacă această libertate e lipsită de morală generează haos în idei, haos în societate. Nu ne împiedică nimeni să proclamăm virtutea viciu, dimpotrivă. Prin urmare nu suntem doar liberi să ne lovim comunitatea în însăşi temelia ei, ci chiar îndemnaţi s-o facem. Dar cu ce ne ajută? Omul moral va dispare, iar omul imoral nu va putea exista fiindcă are în el germenul morţii.

VIRTUŢILE CIVICE ALE RELIGIEI ŞI ALE ATAŞAMENTULUI FAŢĂ DE NAŢIUNE

Civismul face legătura între interesul personal și interesul național. Împrejurările actuale nu permit individului să se implice în viața Națiunii. Ne sunt necesare prin urmare credința în Dumnezeu și civismul. Iată de ce trebuie să cultivăm virtuțile civice ale Religiei și ale Patriotismului.

Teoretic riscul blocării mecanismelor sociale din cauza generalizării comportamentelor egoiste e mic pentru că avem nevoie de ceilalți. Fără semenii noștri suntem slabi, dar nu le putem obține sprijinul decât sprijinindu-i la rândul nostru. Descoperim astfel că interesul personal se confundă cu interesul național.

RÂNDURI PENTRU TINERI (19)

Omenirea

-I-

Ar fi greșit ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Țara fără să cunoaștem climatul politico-economic global. Ar fi la fel de greșit ca din iubire de Patrie să disprețuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult prea nobil pentru a produce dispreț și ură. Statele fată de care se impune să manifestăm rezervă sunt cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne împing fie fățiș, fie pe ascuns la sinucidere colectivă și cele violente. Apartenența noastră la lume se cuvine s-o înțelegem așadar ca participare demnă la viața internațională pentru apărarea intereselor legitime ale României.

RÂNDURI PENTRU TINERI (18)

Învățămintele istoriei

Fără instinct de conservare omul moare. Fără afecțiune Familia se destramă. Fără patriotism Națiunea decade și Patria ajunge sub stăpânire străină. O atestă viața. O atestă istoria.

RÂNDURI PENTRU TINERI (15)

Sofiștii

-I-

Iubirea de Patrie, îndeplinirea îndatoririlor cetățeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa națională. Puse sub semnul întrebării, Națiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice atac se impune cu necesitate. Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenței noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi mai puternici, mai prosperi. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.

Patria a fost contestată doar de Națiunile aflate în anarhie morală şi gata să se prăbușească sub povara viciilor lor. În republicile grecești în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susțineau că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.

Popoarele moderne, România, îşi au sofiștii lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă, preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenței noastre de două milenii.

RÂNDURI PENTRU TINERI (12)

Fericire şi bogăție

-I-

Omul care munceşte, care are soție şi copii e un om fericit. Situaţia sa socială, sărăcia sau bogăţia sunt lucruri exterioare lui şi nu au nicio influență asupra stării sale de mulțumire sufletească. Doar omul foarte sărac şi omul foarte bogat sunt nevoiți să facă eforturi excepționale pentru a avea o viaţă fericită. Cel foarte sărac suferă pentru că nu poate da alor săi un minim de bunăstare. El e preocupat doar de lipsurile cu care se confruntă şi de necesitatea de a câştiga mai mult. Cel foarte bogat trebuie să lupte ca să-şi apere averea sau ca să se ferească de ispite. El are nevoie de multă energie pentru a nu se îndepărta de Familie.

Aceste două cazuri rare date la o parte, rămâne majoritatea oamenilor cu resurse nici prea mari, nici prea mici, cu poziții sociale nici prea modeste, nici prea strălucite. Pentru toţi în egală măsură fericirea depinde de condițiile morale şi nu de condițiile materiale ale vieții lor. Fericirea e în ei şi în ființele dragi de lângă ei. Bogăţia nu are nici un rol aici. Binele real, bucuria profundă, pură nu se pot cumpăra. Averea şi fericirea nu sunt interdependente.

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (9)

Revelația creștină

-I-

Am ezitat mult înainte de a ajunge la creștinism. Deşi știam că Evanghelia cuprinde adevăruri atât de mari, atât de impresionante, atât de inimitabile că sunt imposibil de inventat, nu mă puteam hotărî s-o admit.  

Am căutat prin urmare altceva, dar sistemele cu care se încearcă înlocuirea învățăturii lui Hristos m-au dezamăgit. Eram în acel moment dezorientat. Ce m-a pus pe gânduri, ce m-a determinat în cele din urmă să adopt creștinismul au fost violența şi reaua-credinţă a atacurilor îndreptate împotriva sa.

RÂNDURI PENTRU TINERI (11)

Copiii

-I-

Nimic nu e mai trist ca o casă fără copii. Lipsa copiilor era considerată în trecut o pedeapsă divină. Concepții învechite, vor spune unii. Oare? Scopul principal al căsătoriei e totuşi nașterea de copii. Iubirea dintre un tânăr şi o tânără trebuie să creeze viaţă.

Să avem copii! Să-i dorim şi să-i primim cu bucurie când Dumnezeu ni-i dă! Greutățile suplimentare impuse de ei unei Familii sărace sunt compensate de fericirea pe care i-o aduc. La bătrânețe, când vom cântări sacrificiile pe care le-am făcut pentru copiii noștri şi satisfacțiile morale pe care ei ni le-au oferit, vom vedea că suntem în câștig.

RÂNDURI PENTRU TINERI (10)

Căsătoria

-I-

Căsătoria e un act solemn. Bărbatul şi femeia jură să rămână împreună cu acordul părinților şi acceptă îndatoririle decurgând din unirea lor şi din nașterea copiilor. Legea, care înregistrează actul, face din aceste îndatoriri obligații.

Avem dreptul să nu ne căsătorim? Categoric nu. Să ne căsătorim, să întemeiem o Familie, e un imperativ moral, corolar al obligației de a accepta viaţa şi de a o folosi bine.

RÂNDURI PENTRU TINERI (9)

Iubirea

-I-

Să ne achităm de îndatoririle pe care le avem faţă de părinți cu o afecțiune devotată şi recunoscătoare care nu se dezminte niciodată! Să le păstrăm un loc în mintea noastră şi în inima noastră! Să privim însă hotărâți spre viitor! E ceea ce ne cer chiar tata şi mama. Suntem copii lor, e timpul să fim noi înşine.

Să mergem spre viaţa care ne cheamă, spre tot ce e bun şi sănătos! Să ne facem datoria, adică să fim activi şi să muncim. Să căutăm fericirea, adică iubirea. Să fii activ şi să iubești, iată ce înseamnă o viaţa dinamică. Fii activ, munceşte, iubește spune legea firii. Să iubești e o datorie pe care o îndeplinim cu bucurie. Sentimentul o dictează, dar raţiunea trebuie s-o controleze.

RÂNDURI PENTRU TINERI (8)

Familia

-I-

Familia… Cu câtă afecțiune şi gravitate rostim acest cuvânt la orice vârstă! Copii când Familia e pentru noi adăpost şi viaţă. Tineri în drum spre o existență independentă când Familia e pentru noi locul unde sunt ființe dragi. Tați când Familia devine pentru noi centrul preocupărilor şi oaza de liniște în mijlocul luptelor vieții. Toţi cei cu inimă duioasă şi cu suflet mare fac din Familie obiectul atașamentului lor, al respectului lor şi al venerației lor.

Națiunile cu adevărat puternice se sprijină pe o robustă constituție morală şi legală a Familiei. Fără această bază niciun Popor nu poate trăi, niciun Stat nu e solid. Familia e principala instituţie a omenirii, e societatea naturală, originea şi embrionul tuturor societăţilor organizate. Fără ea dezvoltarea, progresul, civilizația nu ar fi fost posibile. Familia i-a dat omului forţă, l-a apropiat de semenii săi, a generat sub imboldul nevoii sentimentul şi practica solidarităţii umane.

Şi astfel, cu timpul, prin dezvoltarea rațiunii, din Familie s-a născut Cetatea. Ea s-a constituit din alianțele care au creat Familii noi, din raporturile, din interesele comune care au fost consecinţa lor. Cetatea extinsă la toţi oamenii aceleiași Naţiuni, la ansamblul teritoriului lor, a dat la rândul său naștere Patriei. Patria e Familia noastră cea mare. Familia e Patria noastră cea mică. Patria şi Familia, aceste două nume ne răsună în urechi la fel de plăcut, de nobil, de mândru. Spre ele se îndreaptă sufletul nostru, forţa şi energia noastră vitală.

RÂNDURI PENTRU TINERI (7)

Suflet şi corp

-I-

Mens sana in corpore sano. Ştiu că spunând aceasta repet ce spun toţi educatorii. Nu contează, maxima e bună, trebuie să ne-o însuşim. Ea rezumă ceea ce înţelepciunea ne arată că e bine să ne dorim: o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Nu sunt două lucruri diferite. Starea de sănătate sau de boală a corpului afectează starea sufletului şi reciproc. Echilibrul moral nu există decât dacă suntem fizic echilibraţi. Invers, nu putem conta pe o sănătate durabilă cu o fire neliniştită şi melancolică.

Pentru a fi sănătoşi nu e de ajuns să ne fortificăm corpul. E necesar, dar nu suficient. E necesar pentru că dezvoltarea forţei, a rezistenţei la oboseală, supleţea, agilitatea nu se obţin fără exerciţiu, fără antrenament. Nu e suficient pentru că e nevoie de mai mult. Fortificării corpului se impune să-i adăugăm fortificarea sufletului. Sufletul e ansamblul facultăților noastre morale şi intelectuale. El poate ajuta corpul să suporte poverile vieţii, să lupte cu relele ei, să-i evite pericolele. El are asupra corpului o influenţă importantă şi incontestabilă. Acţiunea corpului asupra sufletului e şi ea evidentă. Boala slăbeşte, paralizează, anihilează uneori complet inteligenţa, sensibilitatea şi voinţa.

RÂNDURI PENTRU TINERI (6)

Cultura

-I-

Trebuie să ne interesăm în principal de calitățile noastre morale pentru că sunt esențiale formării noastre ca oameni. Urmează apoi îmbogățirea bagajului de cunoștințe cu caracter general. Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura, fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea. Ar însemna să nu tragem toate foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar însemna să nu ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecționa, de a ne instrui, de a fi mai buni.

Învățătura primită la școală nu e completă. Ea cuprinde doar noțiunile elementare ale științei şi literaturii. E totuşi un instrument util, dacă știm să-l folosim. Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun prețios plătit cu nişte ani din viaţa noastră. Nu ne e permis deci să limităm la frecventarea școlii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoștințe. Această cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.

Când voinţa ne-a devenit conștientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învățarea devine mai folositoare ca oricând. Cunoștințele dobândite rămân. Ce parcurgem, ce memorăm înţelegem. Dincolo de cuvinte descoperim gânduri. Dincolo de formă vedem fondul.

RÂNDURI PENTRU TINERI (5)

Morala

-I-

Educaţia morală nu se termină când ajungem la maturitate. Atunci ea ne e mai necesară ca oricând şi poate mai folositoare, fiindcă singurii de la care învăţăm suntem noi şi viaţa. Viaţa e un mentor dur, dacă nu ne străduim să ne îndreptăm.

Copii, nu avem decât mici defecte. Micile defecte cresc odată cu noi şi devin mai urâte şi mai supărătoare. Minciuna, de exemplu, neplăcută la un copil, devine la omul matur un viciu înjositor. Lăcomia la masă, un păcat neînsemnat la un copil, e o înclinaţie grosolană, de neînţeles şi aproape bestială la un om în toată firea. Lupta, pe care educaţia ne-a făcut s-o dăm cu defectele noastre când eram copii, nu poate înceta niciodată pentru că victoria nu are cum să fie completă şi pentru că viaţa ne scoate mereu în cale tot felul de ispite.