Cultura
-I-
Trebuie să ne
interesăm în principal de calitățile noastre morale pentru că sunt esențiale
formării noastre ca oameni. Urmează apoi îmbogățirea bagajului de cunoștințe cu
caracter general. Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura,
fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea. Ar însemna să nu tragem toate
foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar însemna să nu
ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecționa,
de a ne instrui, de a fi mai buni.
Învățătura primită
la școală nu e completă. Ea cuprinde doar noțiunile elementare ale științei
şi literaturii. E totuşi un instrument util, dacă știm să-l
folosim. Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun prețios
plătit cu nişte ani din viaţa noastră. Nu ne e permis deci să limităm la
frecventarea școlii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoștințe. Această
cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.
Când voinţa ne-a
devenit conștientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învățarea
devine mai folositoare ca oricând. Cunoștințele dobândite rămân. Ce
parcurgem, ce memorăm înţelegem. Dincolo de cuvinte descoperim
gânduri. Dincolo de formă vedem fondul.
-II-
Aproape toţi ne
pregătim pentru o profesie sau practicăm deja una. Cine mai dedică nişte
ani unor studii fără scop profesional e o excepție. În general căutăm în școli
cunoștințe pentru cariera pe care ne-am ales-o. Chiar dacă pregătirea
profesională e principala noastră preocupare să nu scăpăm totuşi din vedere
cultura generală. Printr-o cultură generală bună se dobândeşte o gândire
superioară şi o judecată sigură.
Cum se obţine
cultura generală? Greu de spus pentru că sunt o mulțime de căi pentru
dobândirea ei. Preferințele şi gusturile personale au aici toată
libertatea. Studiile de orice fel conduc la perfecționarea
căutată. Toate vor cuprinde un fond comun de muncă, sau mai exact de distracție
şi de odihnă intelectuală, care nu poate fi neglijat.
Mă refer la cunoașterea
aprofundată a capodoperelor geniului uman asupra cărora școala ne-a dat o
vedere de ansamblu. Există vreo sută de volume din toate timpurile şi din
toate Ţările pe care trebuie să le citim şi să le aprofundăm. Avem de
mers, prin timp şi spațiu, de la Confucius la Hegel şi la Constantin Rădulescu-Motru, de la
Homer la Mihail Eminescu, de la Eschil la Shakespeare şi la Ion Luca Caragiale,
de la Rig Veda la Biblie şi la „Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său
Teodosie.”
Citirea istoriei
şi a volumelor de memorii e deosebit de interesantă şi de captivantă. În
nicio dramă, în niciun roman nu sunt aventuri mai emoționante. Realitățile
din trecut depășesc orice ficțiune. Câte vieţi chinuite, câte morți
tragice într-un singur capitol de istorie! Câte incidente, intrigi,
evenimente dramatice sau hazlii în volumele de memorii! Învățăm din
istorie şi memorialistică psihologie, politică şi primim întotdeauna lecții de
morală.
O carte bună e
plăcută şi utilă. Între coperțile ei putem găsi prezentate într-o formă
vie şi atrăgătoare multe învățăminte folositoare. Altfel prezentate astfel
de învățăminte ne-ar displace din cauza uscăciunii lor. Un roman de Liviu
Rebreanu, de Mihail Sadoveanu, de Camil Petrescu, de Ionel Teodoreanu sau de
alţii cuprinde informații pe care o carte de morală sau de filozofie le oferă
mai puţin impresionant şi mai ales mai puţin plăcut.
Să citim e bine cu
condiţia să evităm cărțile imorale şi dubioase. Orice text scris onest,
chiar dacă nu înseamnă mare lucru, are meritul de a ne face să gândim.
Lectura ne ajută să depășim momentele dificile ale existenței. Montesquieu
spunea că nu a avut niciodată supărări pe care o oră de lectură să nu i le fi
risipit. Ce altceva putem găsi în majoritatea serialelor sau filmelor decât
otravă pentru suflet şi minte?
-III-
Studiul artei ne
poate şi el înălța sufletul deasupra necazurilor curente. Cunoștințele pe
care le-am dobândit în școală despre artă sunt puține. Trebuie să învățăm ce e frumusețea
şi să ne formăm gustul. O astfel de activitate e mai mult decât atrăgătoare, e
o adevărată sărbătoare a minții şi privirii.
Școala de artă e
deschisă tuturor. Ea se compune din muzee, din monumente ridicate de înaintași
pe tot teritoriul României, din imagini ale unor obiecte şi edificii aflate
prea departe de noi pentru a ne fi întotdeauna posibil să le vizităm. Să iubești
frumosul în artă înseamnă să fii în stare să-l recunoști şi să-l
admiri. Să devii om cu gust sigur şi rafinat înseamnă să-ţi procuri
bucurii de ordin superior, înseamnă să-ţi faci mai ușoară perfecționarea morală
şi intelectuală.
Iubirea de frumos
e unită prin legături tainice de iubirea pentru ce e măreț. Numele Atenei
a trecut prin vremi cu o glorie nepieritoare pentru că orașul lui Pericle a știut
să unească într-un secol măreția politică şi militară, înțelepciunea filozofică
şi suprema frumusețe. Cetățenii Atenei discutau despre frumos în piața
publică. Mai trebuie mult pentru ca noi să ne formăm gustul într-o
asemenea măsură. Dacă educația noastră artistică ar fi mai bună nu am lăsa să
se ridice clădiri şi monumente care ne sluțesc orașele şi satele. Să fim preocupați
de artă înseamnă poate să depășim criza de urâțenie care ne ameninţă Ţara.
-IV-
Arta e copilul
acelei însușiri creatoare numită imaginație. Imaginația e mama poeziei,
iluziei şi visului. Toţi avem imaginație, chiar şi cei care nu suntem artiști
sau poeți. O rațiune dreaptă şi o voinţă fermă nu înăbușă imaginația. Ele
o controlează şi o fac binefăcătoare.
O imaginație rău
controlată provoacă tulburări. Bolile închipuite, care nu se întâlnesc
doar în comedii, sunt prea numeroase ca să insist asupra pericolelor unei imaginații
nestăpânite. Când imaginația iese cu totul din regimul său normal demența
e aproape.
Munca şi
activitatea previn dezordinile imaginației. Aceasta când e înfrânată,
limitată de rațiune produce în noi efecte salutare, destinde sufletul.
Câți dintre noi nu
se lasă pradă visării şi fanteziilor imaginației? Nu vi se întâmplă zilnic
în timpul plimbărilor sau al deplasărilor din diferite motive să vă amuzați punându-vă
imaginația la lucru? În astfel de împrejurări nu clădiți castele în Spania, nu transformați
lumea în încercarea de a o face mai bună? Toate aceste plăsmuiri sunt
normale, plăcute şi utile pentru ce ne propunem să realizăm. Să nu ne înăbușim imaginația,
s-o impulsionăm la nevoie, dacă e leneșă, dar să nu-i permitem să ne domine.
Dordea Cosmin
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu