VEŞNICA RĂSTIGNIRE

De două mii de ani ne reamintim de drama Pătimirii în fiecare primăvară. Cine va suferi duhovnicește în aceste zile? Viaţa noastră banală, echivocă şi imorală îşi va urma cursul monoton. Hristos va primi loviturile şi spinii, se va prăbuși la pământ, crucea îi va zdrobi carnea, Îl vor țintui cu lovituri puternice de ciocan pe lemnul tare. Ce vom ști despre aceasta? Sângele Îi va șiroi încet pe trupul livid. Va privi spre Tatăl şi spre noi. Ce-am înțeles din tragedia Lui? Nici n-am tresărit, nici n-am plâns. Nici n-am gândit, nici n-am văzut. Mântuitorul moare singur, foarte singur. Peste deșertul timpului se ridică crucea de pe Golgota.

Sufletele noastre dorm sau sunt sterile în timp ce pentru a le scoate din toropeală, din mocirlă, din moarte trupul lui Iisus atârnă în suferință între cer şi pământ. În zadar inima Sa chinuită scoate strigăte de disperare care ar trebui să ne înghețe sângele în vine.

Decădem din cauza sufocării sufletești. Avem nevoie de speranță, de moralitate, de milostenie, de dreptate, de smerenie ca de aer. Viaţa sufletească am primit-o spre păstrare, suntem purtătorii ei. Şi mâinile ne atârnă neputincioase, şi lumina din ochi ni s-a stins, şi buzele nu ne mai tremură de fervoare. Nu mai avem simțire, sentimente, ci doar pofte şi patimi. Pe dinăuntru ne-am uscat ca iasca.

Credința însemnă ceva doar dacă cucerește, iubirea doar dacă arde, milostenia doar dacă ajută.

Tomescu Ionuţ

____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX