Învățămintele istoriei
Fără instinct de conservare omul moare. Fără afecțiune Familia se
destramă. Fără patriotism Națiunea decade și Patria ajunge sub
stăpânire străină. O atestă viața. O atestă istoria.
Grecia antică
-I-
Istoria Greciei antice e istoria rivalității dintre Sparta și Atena. Aceste
două orașe au pus în mișcare toată Țara, au dat conducătorii și au stabilit direcția
generală de evoluție. Celelalte orașe grecești le-au fost aliate sau supuse.
Sparta a fost așa cum a conceput-o Lycurg, un popor sub arme gata oricând
să-și apere Patria. Guvernul, educația, legile toate au tins spre acest țel
unic și au neglijat restul ca indiferent sau vătămător. O asemenea organizare
socială austeră a creat un popor eroic și a dezvoltat într-o asemenea măsură
patriotismul că onoarea de a muri pentru Patrie a fost cea mai mare răsplată
conferită de autorități. Când un spartan învingea la Jocurile Olimpice era
trimis să lupte cu dușmanul în prima linie și o astfel de cinste era invidiată
de toți.
Societatea ateniană s-a remarcat prin blândețe și suplețe. Principalul
legislator al Atenei a fost Solon. Solon, cunoscând caracterul nestatornic al
ionienilor, nu le-a impus o organizare socială strictă lăsând ușa larg deschisă
pentru orice reforme. Marile libertăți acordate fiecăruia, instabilitatea
aparentă a puterii care depindea de opțiunile populației, nu au diminuat măreția
Atenei. La atenieni devotamentul față de Patrie și spiritul de sacrificiu au
fost la fel de mari ca la Spartani.
-II-
Epoca războaielor cu perșii e cea mai glorioasă din istoria Greciei. Când
grecii au văzut formidabilele pregătiri de război făcute de regele persan
Xerxes s-au unit, au acceptat lupta, și-au păstrat credința în victorie și au
învins.
În timpul războaielor cu perșii s-au evidențiat Leonidas spartanul și
Aristide atenianul.
Înainte să plece la luptă, regele Leonidas și cei trei sute de soldați ai
săi și-au organizat propria ceremonie funebră și au jurat în fața
eforilor că vor apăra Patria cu prețul vieții. Sacrificiul pe care urmau să-l
facă era, prin urmare, premeditat. Acești trei sute de soldați și regele lor știau
că nu se vor mai întoarce niciodată acasă.
Aristide, apreciind talentele militare ale lui Miltiade, i-a cedat comanda
armatei, deși îi era rival. Aristide și-a slujit astfel Țara și în calitate de cetățean,
nu doar de soldat. Conduși de Miltiade, o mie o sută de atenieni înfrâng la
Marathon în anul 490 î.Hr. o armată de o sută zece mii de oameni.
-III-
Grecii s-au distins în timpul războaielor cu perșii, dar nu au învățat
nimic din ce li s-a întâmplat. Pericolul care i-a amenințat ar fi trebuit să-i
facă mai patrioți, mai solidari, mai uniți, mai virtuoși. Nu a fost așa. Nici
nu au respins bine invadatorii că s-au și întors la vechile lor discordii,
dezbinări și agitații turbulente. S-au format alianțe între provincii, în
provincii alianțe între orașe, în orașe alianțe între partide. Era o confuzie,
o descompunere totală. Unitatea națională nu mai exista.
Și ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns o altă cauză de ruină se
adăugă acestei fatale anarhii, imoralitatea. Caracterele slăbesc, inteligențele
se degradează, filozofii propagă disprețul pentru Țară, poeții cântă sexul,
vinul și mâncarea. Virtuților de odinioară le urmează o indiferență generală,
un scepticism scandalos, o sete nemaipomenită de plăceri josnice.
-IV-
Pausanias, regele Spartei, învingătorul de la Plateea, îi cere regelui
persan Xerxes fiica de soție promițându-i în schimb predarea cetății sale. Alt
rege spartan, Leotychidas, învingătorul de la Mycale, se lasă mituit. Atenianul
Themistocle, învingătorul de la Salamina, se pune în slujba perșilor pentru
câteva orașe din Asia. Exemplul celor trei pomeniți mai sus a fost urmat de mulți
alții cu nume la fel de ilustre și chiar de către popor. Astfel învinșii de la
Marathon și Salamina ajung să domine Grecia.
Cetățile care curtau străinul, care primeau aur de la el, care se supuneau
ordinelor lui, locuitorii acestor cetăți care trădau din ambiție, din dorință
de răzbunare, din lăcomie au împins Patria la ruină și la pierderea libertății.
Persanii au fost primii dintre cei care au stăpânit Grecia antică. Au urmat
macedonenii și romanii.
Roma antică
-I-
Primii romani preferau să fie săraci într-o Romă bogată. Cele mai de preț
comori pentru ei erau Patria și libertatea. Fiind mereu amenințați, erau mereu
pe picior de război. Niciun popor nu e mai liber ca acela care acceptă să
trăiască cu ce-i dă Dumnezeu, care nu așteaptă nimic de la nimeni și care își
întemeiază existența doar pe munca sa.
În Roma antică plebeii și patricienii se confruntau constant, primii pentru
noi drepturi, ceilalți pentru menținerea vechilor lor privilegii. Dar când
Patria era în pericol fiecare își uita ranchiunele, pasiunile și urile și
o apăra. Această împărțire a Națiunii în două categorii sociale, departe de a
provoca ruină, întreținea la romani cele mai nobile sentimente. Și unii și alții,
fie pentru a lua puterea, fie pentru a o păstra, stimulau fibra națională,
căutau să se ilustreze prin fapte mari, prin reforme fericite în interior, prin
victorii împotriva dușmanilor.
Fiind săraci și liberi romanii posedau toate elementele eroismului. Erau patrioți
și viteji. În perioada lor de ascensiune idealul social, gândirea dominantă era
Patria. Educația, religia, politica tindeau spre ea și-o făceau iubită. Pentru
ea, pentru apărarea ei și pentru măreția ei se făceau toate sacrificiile. Polybius,
Titus-Livius, Salustius laudă disciplina militară a romanilor, vitejia lor,
statornicia lor, dârzenia lor, zelul lor pentru binele general.
-II-
Disciplina atât de lăudată a romanilor începea din Familie și de acolo se
răspândea în toate instituțiile Statului. Se știe că tații aveau drept de viață
și de moarte asupra copiilor lor. Acest drept al autorității paterne care ne
pare atât de monstruos azi, a pregătit cetățeni devotați Patriei și legilor ei.
Trebuie precizat că niciun istoric nu pomenește de violențe în Familiile
romane.
Statul prin recompensele sale stimula și el practicarea virtuților.
Onorurile publice acordate lui Cocles, lui Scaevola, lui Clelius arată
preocuparea de a genera la cetățeni un zel activ pentru Patrie și de a provoca
o nobilă emulație la toți aceia care puteau s-o slujească.
-III-
Cu moravuri sănătoase se poate spera
orice. De aceea romanii nu se temeau de nimeni. Asediați de gali au părăsit Roma,
s-au refugiat pe Capitoliu și au refuzat să se predea. Au rămas în oraș doar senatorii
foarte bătrâni. Incapabili să mai lupte, ei s-au îmbrăcat cu cele mai bogate veșminte,
au spus o rugăciune apoi s-au dus la Senat unde și-au așteptat resemnați moartea.
După alungarea galilor Roma s-a înălțat din propriile ruine și a luptat mai
bine de șaizeci de ani pentru libertatea sa. Ea a reușit să dejoace acțiunile
latinilor, ale samniților, ale lui Pyrrhus și să cucerească toată Italia. Ea a
făcut mai mult decât atât, ea a dat exemplu de probitate, de disciplină și de
curaj. Romanii refuzau aurul străinilor spunând că nu vor să-l aibă, ci să le
poruncească celor care-l au.
-IV-
Războaiele punice au fost o serie de trei războaie grele purtate de Roma împotriva Cartaginei
între 264 – 146 î.Hr.. S-au numit punice după numele de puni dat de romani
cartaginezilor. Despre războaiele dintre Roma și Cartagina s-a scris mult.
Numele unor comandanți militari ca Hanibal, Regulus, Fabius, Scipio și al unor
locuri unde s-au dat lupte ca Trasimene, Cannae, Capua, Zama sunt cunoscute. Se
cunoaște de asemenea statornicia Senatului, curajul poporului roman,
patriotismul și devotamentul de care a dat dovadă.
După războaiele punice romanii au cucerit Egiptul, Grecia, Macedonia,
Epirul, Iliriumul, Spania, Galia, Asia Mică etc.. Eufratul, Dunărea, Rinul,
oceanul și deșerturile Africii deveneau hotarele Romei. Era prea mult.
Triumfurile i-au orbit pe romani. Armata romană atât de eficientă a ajuns
instrumentul câtorva ambițioși venali. Orașul s-a transformat într-un focar de
intrigi. Uneltirea, corupția și luptele sângeroase au luat locul libertății de
opinie și mijloacelor legitime de acțiune. Domnia legii a făcut loc forței
tiranice. Interesul național a trecut pe planul doi. Cei puternici sfâșiau
Patria pentru a-și satisface lăcomia și ambiția.
-V-
În timp ce legionarii invadau lumea, învinșii invadau Roma și, ca pentru a
se răzbuna, o contaminau cu toate viciile lor. Poporul roman s-a metisat,
Senatul s-a umplut de străini. Acestor oameni veniți de departe puțin le păsa
de Roma și de ce reprezenta ea. Grecii erau cei care solicitau cel mai
insistent cetățenia romană și în schimbul ei aduceau mentalitatea unui lumi decadente.
Influența lor corupătoare a distrus iubirea profundă, respectul religios pe
care le aveau romanii pentru Patria lor, pentru legile lor, pentru libertățile
lor și pentru sentimentele nobile.
Odată cu viciile și pentru a le susține bogății imense au ajuns în Italia.
S-au creat averi colosale capabile să cumpere orice conștiință. Se făcea chiar negoț
cu conștiințele. Pentru cei mai mulți nu mai conta decât binele propriu.
-VI-
Sub împărați iubirea de Patrie nu se mai putea manifesta decât
opunând libertatea și bunele moravuri tiraniei și depravării generale. Dar
nimeni nu a făcut nimic ca să schimbe lucrurile. Cetățenii buni se resemnaseră
gemând în tăcere. Doar autorii de satire mai aruncau o privire spre trecut
şi-şi băteau joc amar de mârșăviile ce au urmat frumoaselor obiceiuri de
odinioară.
Totuși nu toți împărații romani au fost scelerați sau demenți. Mulți dintre
ei au fost înțelepți, drepți și buni. Din această categorie fac parte Titus,
Nerva, Traian, Antoninus și Marcus Aurelius.
-VII-
Poporul roman fusese cândva solid ca un bloc de granit. Apoi, iubirea de
Patrie, patriotismul dispărând, Națiunea s-a dezagregat și nu au mai rămas
decât elementele ei componente, adică indivizii. Numele de Roma, de romani
continua să apară în actele publice, dar nu mai avea corespondent în
idei, nu mai răsuna în inimi. Dar cui îi păsa? Lăcomia, egoismul primau. Până și
armata își pierduse coeziunea. Împăratul Constantin și-a însemnat soldații cu
fierul roșu, ca pe asasini, pentru a-i împiedica să dezerteze. Romanii și-au
reamintit că sunt un Popor doar după ce barbarii s-au așezat definitiv în
Italia și le-au luat tot ce aveau. Abia atunci au înțeles că nu poți
să-ti aperi interesele proprii fără să aperi interesul național.
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu