Vara

Blog

1 martie 2016

RÂNDURI PENTRU TINERI (18)

Învățămintele istoriei

Fără instinct de conservare omul moare. Fără afecțiune Familia se destramă. Fără patriotism Națiunea decade și Patria ajunge sub stăpânire străină. O atestă viața. O atestă istoria.

Grecia antică 

-I-

Istoria Greciei antice e istoria rivalității dintre Sparta și Atena. Aceste două orașe au pus în mișcare toată Țara, au dat conducătorii și au stabilit direcția generală de evoluție. Celelalte orașe grecești le-au fost aliate sau supuse.

Sparta a fost așa cum a conceput-o Lycurg, un popor sub arme gata oricând să-și apere Patria. Guvernul, educația, legile toate au tins spre acest țel unic și au neglijat restul ca indiferent sau vătămător. O asemenea organizare socială austeră a creat un popor eroic și a dezvoltat într-o asemenea măsură patriotismul că onoarea de a muri pentru Patrie a fost cea mai mare răsplată conferită de autorități. Când un spartan învingea la Jocurile Olimpice era trimis să lupte cu dușmanul în prima linie și o astfel de cinste era invidiată de toți.

Societatea ateniană s-a remarcat prin blândețe și suplețe. Principalul legislator al Atenei a fost Solon. Solon, cunoscând caracterul nestatornic al ionienilor, nu le-a impus o organizare socială strictă lăsând ușa larg deschisă pentru orice reforme. Marile libertăți acordate fiecăruia, instabilitatea aparentă a puterii care depindea de opțiunile populației, nu au diminuat măreția Atenei. La atenieni devotamentul față de Patrie și spiritul de sacrificiu au fost la fel de mari ca la Spartani. 

-II-

Epoca războaielor cu perșii e cea mai glorioasă din istoria Greciei. Când grecii au văzut formidabilele pregătiri de război făcute de regele persan Xerxes s-au unit, au acceptat lupta, și-au păstrat credința în victorie și au învins.

În timpul războaielor cu perșii s-au evidențiat Leonidas spartanul și Aristide atenianul.

Înainte să plece la luptă, regele Leonidas și cei trei sute de soldați ai săi și-au organizat  propria ceremonie funebră și au jurat în fața eforilor că vor apăra Patria cu prețul vieții. Sacrificiul pe care urmau să-l facă era, prin urmare, premeditat. Acești trei sute de soldați și regele lor știau că nu se vor mai întoarce niciodată acasă. 

Aristide, apreciind talentele militare ale lui Miltiade, i-a cedat comanda armatei, deși îi era rival. Aristide și-a slujit astfel Țara și în calitate de cetățean, nu doar de soldat. Conduși de Miltiade, o mie o sută de atenieni înfrâng la Marathon în anul 490 î.Hr. o armată de o sută zece mii de oameni.

-III-

Grecii s-au distins în timpul războaielor cu perșii, dar nu au învățat nimic din ce li s-a întâmplat. Pericolul care i-a amenințat ar fi trebuit să-i facă mai patrioți, mai solidari, mai uniți, mai virtuoși. Nu a fost așa. Nici nu au respins bine invadatorii că s-au și întors la vechile lor discordii, dezbinări și agitații turbulente. S-au format alianțe între provincii, în provincii alianțe între orașe, în orașe alianțe între partide. Era o confuzie, o descompunere totală. Unitatea națională nu mai exista.

Și ca și când toate acestea nu ar fi fost de ajuns o altă cauză de ruină se adăugă acestei fatale anarhii, imoralitatea. Caracterele slăbesc, inteligențele se degradează, filozofii propagă disprețul pentru Țară, poeții cântă sexul, vinul și mâncarea. Virtuților de odinioară le urmează o indiferență generală, un scepticism scandalos, o sete nemaipomenită de plăceri josnice. 

 -IV-

Pausanias, regele Spartei, învingătorul de la Plateea, îi cere regelui persan Xerxes fiica de soție promițându-i în schimb predarea cetății sale. Alt rege spartan, Leotychidas, învingătorul de la Mycale, se lasă mituit. Atenianul Themistocle, învingătorul de la Salamina, se pune în slujba perșilor pentru câteva orașe din Asia. Exemplul celor trei pomeniți mai sus a fost urmat de mulți alții cu nume la fel de ilustre și chiar de către popor. Astfel învinșii de la Marathon și Salamina ajung să domine Grecia.

Cetățile care curtau străinul, care primeau aur de la el, care se supuneau ordinelor lui, locuitorii acestor cetăți care trădau din ambiție, din dorință de răzbunare, din lăcomie au împins Patria la ruină și la pierderea libertății. Persanii au fost primii dintre cei care au stăpânit Grecia antică. Au urmat macedonenii și romanii.

Roma antică

-I-

Primii romani preferau să fie săraci într-o Romă bogată. Cele  mai de preț comori pentru ei erau Patria și libertatea. Fiind mereu amenințați, erau mereu pe picior de război. Niciun popor nu e mai liber ca acela care acceptă să trăiască cu ce-i dă Dumnezeu, care nu așteaptă nimic de la nimeni și care își întemeiază existența doar pe munca sa.

În Roma antică plebeii și patricienii se confruntau constant, primii pentru noi drepturi, ceilalți pentru menținerea vechilor lor privilegii. Dar când Patria era în pericol fiecare își uita ranchiunele, pasiunile și urile și o apăra. Această împărțire a Națiunii în două categorii sociale, departe de a provoca ruină, întreținea la romani cele mai nobile sentimente. Și unii și alții, fie pentru a lua puterea, fie pentru a o păstra, stimulau fibra națională, căutau să se ilustreze prin fapte mari, prin reforme fericite în interior, prin victorii împotriva dușmanilor.

Fiind săraci și liberi romanii posedau toate elementele eroismului. Erau patrioți și viteji. În perioada lor de ascensiune idealul social, gândirea dominantă era Patria. Educația, religia, politica tindeau spre ea și-o făceau iubită. Pentru ea, pentru apărarea ei și pentru măreția ei se făceau toate sacrificiile. Polybius, Titus-Livius, Salustius laudă disciplina militară a romanilor, vitejia lor, statornicia lor, dârzenia lor, zelul lor pentru binele general.

-II-

Disciplina atât de lăudată a romanilor începea din Familie și de acolo se răspândea în toate instituțiile Statului. Se știe că tații aveau drept de viață și de moarte asupra copiilor lor. Acest drept al autorității paterne care ne pare atât de monstruos azi, a pregătit cetățeni devotați Patriei și legilor ei. Trebuie precizat că niciun istoric nu pomenește de violențe în Familiile romane.

Statul prin recompensele sale stimula și el practicarea virtuților. Onorurile publice acordate lui Cocles, lui Scaevola, lui Clelius arată preocuparea de a genera la cetățeni un zel activ pentru Patrie și de a provoca o nobilă emulație la toți aceia care puteau s-o slujească.

-III-

Cu moravuri sănătoase se poate spera orice. De aceea romanii nu se temeau de nimeni. Asediați de gali au părăsit Roma, s-au refugiat pe Capitoliu și au refuzat să se predea. Au rămas în oraș doar senatorii foarte bătrâni. Incapabili să mai lupte, ei s-au îmbrăcat cu cele mai bogate veșminte, au spus o rugăciune apoi s-au dus la Senat unde și-au așteptat resemnați moartea.

După alungarea galilor Roma s-a înălțat din propriile ruine și a luptat mai bine de șaizeci de ani pentru libertatea sa. Ea a reușit să dejoace acțiunile latinilor, ale samniților, ale lui Pyrrhus și să cucerească toată Italia. Ea a făcut mai mult decât atât, ea a dat exemplu de probitate, de disciplină și de curaj. Romanii refuzau aurul străinilor spunând că nu vor să-l aibă, ci să le poruncească celor care-l au.

-IV-

Războaiele punice au fost o serie de trei războaie grele purtate de Roma împotriva Cartaginei 

între 264 – 146 î.Hr.. S-au numit punice după numele de puni dat de romani cartaginezilor. Despre războaiele dintre Roma și Cartagina s-a scris mult. Numele unor comandanți militari ca Hanibal, Regulus, Fabius, Scipio și al unor locuri unde s-au dat lupte ca Trasimene, Cannae, Capua, Zama sunt cunoscute. Se cunoaște de asemenea statornicia Senatului, curajul poporului roman, patriotismul și devotamentul de care a dat dovadă.


După războaiele punice romanii au cucerit Egiptul, Grecia, Macedonia, Epirul, Iliriumul, Spania, Galia, Asia Mică etc.. Eufratul, Dunărea, Rinul, oceanul și deșerturile Africii deveneau hotarele Romei. Era prea mult. Triumfurile i-au orbit pe romani. Armata romană atât de eficientă a ajuns instrumentul câtorva ambițioși venali. Orașul s-a transformat într-un focar de intrigi. Uneltirea, corupția și luptele sângeroase au luat locul libertății de opinie și mijloacelor legitime de acțiune. Domnia legii a făcut loc forței tiranice. Interesul național a trecut pe planul doi. Cei puternici sfâșiau Patria pentru a-și satisface lăcomia și ambiția.

-V-

În timp ce legionarii invadau lumea, învinșii invadau Roma și, ca pentru a se răzbuna, o contaminau cu toate viciile lor. Poporul roman s-a metisat, Senatul s-a umplut de străini. Acestor oameni veniți de departe puțin le păsa de Roma și de ce reprezenta ea. Grecii erau cei care solicitau cel mai insistent cetățenia romană și în schimbul ei aduceau mentalitatea unui lumi decadente. Influența lor corupătoare a distrus iubirea profundă, respectul religios pe care le aveau romanii pentru Patria lor, pentru legile lor, pentru libertățile lor și pentru sentimentele nobile.

Odată cu viciile și pentru a le susține bogății imense au ajuns în Italia. S-au creat averi colosale capabile să cumpere orice conștiință. Se făcea chiar negoț cu conștiințele. Pentru cei mai mulți nu mai conta decât binele propriu.

-VI-

Sub împărați iubirea de Patrie nu se  mai putea manifesta decât opunând libertatea și bunele moravuri tiraniei și depravării generale. Dar nimeni nu a făcut nimic ca să schimbe lucrurile. Cetățenii buni se resemnaseră gemând în tăcere. Doar autorii de satire mai aruncau o privire spre trecut şi-şi băteau joc amar de mârșăviile ce au urmat frumoaselor obiceiuri de odinioară.

Totuși nu toți împărații romani au fost scelerați sau demenți. Mulți dintre ei au fost înțelepți, drepți și buni. Din această categorie fac parte Titus, Nerva, Traian, Antoninus și Marcus Aurelius.

-VII-

Poporul roman fusese cândva solid ca un bloc de granit. Apoi, iubirea de Patrie, patriotismul dispărând, Națiunea s-a dezagregat și nu au mai rămas decât elementele ei componente, adică indivizii. Numele de Roma, de romani  continua să apară în actele publice, dar nu mai avea corespondent în idei, nu mai răsuna în inimi. Dar cui îi păsa? Lăcomia, egoismul primau. Până și armata își pierduse coeziunea. Împăratul Constantin și-a însemnat soldații cu fierul roșu, ca pe asasini, pentru a-i împiedica să dezerteze. Romanii și-au reamintit că sunt un Popor doar după ce barbarii s-au așezat definitiv în Italia  și le-au luat tot ce aveau. Abia atunci au înțeles că nu poți să-ti aperi interesele proprii fără să aperi interesul național.

Dordea Cosmin
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...