Căsătoria
-I-
Căsătoria e un act solemn. Bărbatul
şi femeia jură să rămână împreună cu acordul părinților şi acceptă îndatoririle
decurgând din unirea lor şi din nașterea copiilor. Legea, care înregistrează
actul, face din aceste îndatoriri obligații.
Avem dreptul să nu ne căsătorim?
Categoric nu. Să ne căsătorim, să întemeiem o Familie, e un imperativ moral,
corolar al obligației de a accepta viaţa şi de a o folosi bine.
-II-
Suntem datori să trăim, suntem datori
din același motiv să dăm viaţă. Să dăm viaţă nu înseamnă doar să zămislim
copii, ci şi să-i creștem. E nevoie pentru aceasta de o căsnicie solidă,
trainică, e nevoie de un cămin. Iată de ce Dumnezeu a vrut să trăim în Familii
durabile. Copiii sunt incapabili să-şi poarte singuri de grijă mult timp după naștere.
Iată de ce Dumnezeu a sădit în inima noastră instinctul puternic al iubirii
pentru ei.
Căsătoria e deci o datorie firească,
o datorie umană. Căsătoria e şi o datorie socială. Societatea nu poate exista
fără Familie, care e baza ei.
-III-
Susținătorii homosexualității şi
căsătoriei între persoane de același sex nu-şi pot justifica demersul decât cu absurdități.
Le-aș acorda prea multă respect acestor promotori ai morţii şi dacă le-aș
îndepărta himerele nesănătoase cu piciorul, la repezeală. Faptul că nimic nu e
solid, durabil fără căsătoria dintre un bărbat şi o femeie e un adevăr cu
valoare de axiomă. Necesitatea apărării firescului, a moralității şi a
demnităţii umane e evidentă.
Totul ne îndeamnă şi ne spune: „Căsătoriți-vă,
creați un cămin. Legea firii şi legea morală v-o impun. E o datorie socială.
Trebuie să vă căsătoriți imediat ce ați ajuns la maturitate, imediat ce
situaţia materială v-o permite. Nu sunteți cu adevărat oameni fără o Familie
normală şi copii.” În antichitate nu puteau obţine funcții în conducerea Cetății
decât cei care aveau soție şi copii. De ce nu ar fi la fel şi în prezent?
Să ne căsătorim de tineri e o
datorie şi în același timp o mare fericire. Ca aproape întotdeauna obligaţia
morală impusă individului pentru binele general îi asigură şi binele personal. Câștigul
societății ar trebui să ne preocupe pe toţi, pentru că e şi câștigul fiecăruia
dintre noi. Nu există fericire reală, întreagă şi durabilă decât în căsătoria
firească, în Familie.
-IV-
Căsătoria e mai frumoasă în tinerețe
când soții au viaţa înainte şi dispun de bunul cel mai de preț: puritatea
sufletului şi a corpului. E iubire adevărată sfințită de îndatoririle pe care
ei şi le asumă pentru a oferi un cămin luminos noii vieţi pe care o pregătesc.
Toată existenţa tinerei perechi va fi reflexul orelor fermecătoare, inefabile,
trăite la începutul lungului drum pe care-l va străbate în comun. Amintirea lor
o va lumina momentele grele, întunecate ale existenței făcându-le suportabile
şi atenuându-le amărăciunea.
Soților le va reveni deseori în
minte şi pe buze amintirea încântătoare a primelor zile ale căsătoriei lor. „Îți
mai amintești când aveam împreună patruzeci de ani şi când în mica şi umila
noastră garsonieră totul era o primăvară, chiar şi iarna?”, îi spune tata mamei
când îi cuprinde pe amândoi nostalgia. Tata mi-a descris tinerețea sa astfel:
„Am muncit, am iubit, m-am căsătorit. Iubirea şi munca sunt cel mai bun început
pentru o Familie şi se contopesc una cu alta. Apoi ați apărut voi, copiii. Mama
vă hrănea pe voi, eu vă hrăneam pe toţi. Mai multă fericire cere mai multă
muncă. Munceam toată ziua, apoi am muncit şi noaptea. Viaţa e grea, dar
frumoasă.”
În Familia tânără se formează şi se
consolidează dragostea pentru muncă, atașamentul pentru datorie, se țese zi de
zi o legătură indestructibilă între soț şi soție, se produce o contopire a
gândurilor lor, a sentimentelor lor, a voințelor lor, se realizează între ei o
unitate pe care doar moartea o poate distruge. Cine dă mai mult şi cine primește
mai mult în această comuniune a două suflete? Nu contează! Fiecare dă tot ce
are. Bărbatul aduce forţa, voinţa şi raţiunea calmă dominând sentimentul. Femeia
aduce delicatețea, frumusețea, sensibilitatea şi devotamentul.
-V-
Diferența de roluri, în viaţă, între
bărbat şi femeie e determinată de diferența conformației lor fizice şi psihice.
Bărbatul e hărăzit în mod natural unor activități grele care cer mușchi
puternici, un caracter ferm şi rezistență. Menirea lui e de a-şi hrăni Familia.
Câmpul lui de activitate e la muncă în exterior, în mediul social. El îşi are
acolo locul şi misiunea sa. Femeia are îndatoriri mai blajine, mai blânde care
nu necesită forţă musculară şi voinţă activă. Domeniul ei e în Familie unde se
poate exercita cel mai bine activitatea sa tandră, răbdătoare şi neobosită. Ea
e predestinată de chiar legea firii să fie stăpâna absolută a căminului. Cea
care are servici, cea care nu se poate consacra Familiei, ar trebui să fie o excepție.
Din păcate, îndepărtarea soției de soț
şi de copii e o regulă a zilelor noastre. Ne-au adus aici impunerea unor
moravuri aberante şi dezechilibrele create de civilizația modernă. Pentru că
majoritatea soțiilor sunt obligate să-şi neglijeze căminul, nici soții cei mai devotați
nu-şi mai pot îndeplini cum se cuvine îndatoririle. Rezultă din aceasta
diminuarea populației, generaţii tinere debusolate, uşor de împins pe panta
viciului şi o economie socială imperfectă.
-VI-
În căsătorie, soțul e dator să-şi întrețină
soția şi copiii. E obligaţia sa legală şi morală. Numai în caz de absolută
necesitate femeia poate prelua o îndatorire care nu e a sa. Doar sărăcia poate
fi o scuză pentru aşa ceva. Ce cămin poţi avea, cum pot fi crescuți copiii,
dacă mama e absentă cea mai mare parte din zi?
Dumnezeu ne-a dat la fiecare câte un
rol pe lumea aceasta. Femeii îi revine grija casei şi Familiei. Bărbatului îi
revine munca grea în exterior, truda aducătoare de bani. El are obligaţia să câștige
tot ce poate pentru ai săi, femeia trebuie să-i gospodărească chibzuit banii.
Bugetele mari şi mici au nevoie de
echilibru. O rezolvare exactă a problemei cheltuielilor e importantă pentru
stabilitatea Familiei. Acolo unde ordinea materială nu domnește apar tulburări
morale şi neliniştile împiedică o deplină stăpânire de sine.
-VII-
Tânăra care se mărită e, se spune,
ca o foaie albă, nescrisă. Dacă tânăra a primit deja nişte impresii care i-au influențat
caracterul, bărbatul o poate schimba în bine. Dacă o iubește, dacă e iubit de
ea, va fi ascultat, înțeles, urmat fără să fie nevoie să comande. Puterea sa se
va naște din iubire, din maturitatea gândirii, din voinţa chibzuită, din importanța
muncii sale pentru Familie. Cu cât mai mare va fi superioritatea rațiunii sale
şi a voinței sale, cu atât mai puţin va trebui să dea dovadă de autoritate.
Bărbatul trebuie să aibă în Familie un asemenea ascendent încât să nu fie
nevoie să dea cu pumnul în masă pentru a se impune. Faţă de soție mai ales
trebuie să fie rezervat, să folosească doar mijloace afectuoase de convingere
sigur că va obţine în acest mod tot ce e rezonabil să vrea. Tandrețea, dorinţa
de a-i place îi vor apropia soția, îi vor permite s-o modeleze, s-o facă să fie
complet a sa.
Bărbatul rațional şi de caracter nu
poate să nu aibă în soție o păzitoare blândă şi vigilentă a căminului, o femeie
iubitoare, virtuoasă, care răspândește fericire în jurul ei. Cel lipsit de
voinţă şi de moralitate poate transforma o tânără onestă într-o femeie care va
fi asemenea lui, adică om de nimic pregătit pentru orice cădere.
Influenta soțului asupra soției se
constată în viaţă în fiecare clipă, la fiecare pas. Să luăm exemplul a două
surori având aceeași educație, aceleași calități şi aceeași capacitate de a fi soții
şi mame excelente. Ele se mărită. Soarta lor va fi foarte diferită dacă soții lor
nu se aseamănă. Să presupunem că unul are înțelepciune şi spirit de echitate,
că e de valoare intelectuală şi morală superioară. Tânăra sa soție va ajunge
puţin câte puţin să-i semene. Ea va deveni demna sa tovarășă de viaţă, va fi
admirată şi respectată la fel ca el. Cealaltă soră se mărită cu un bărbat
mediocru şi cu o moralitate îndoielnică. După un timp căsătoria se destramă şi soția
o ia pe drumuri rele pierzându-şi orice pudoare, orice demnitate. Cine nu a
văzut un astfel de spectacol? Regula nu e totuşi absolută, ci foarte generală
şi excepțiile n-o infirmă.
-VIII-
Iubirea, generozitatea sentimentelor
domnind în cămin înalță, înnobilează soțul şi soția, aşa cum mai târziu vor
contribui la formarea morală a copiilor. Afecțiunea şi grija reciprocă a soților,
atașamentul lor pentru toate îndatoririle vieții vor da frumusețe, forţă şi
siguranţă Familiei. Iubirea şi virtutea sunt talismane care apără de toate
relele.
Pentru ca bărbatul şi femeia să-şi
găsească în Familie bucuria şi calmul dorite, e nevoie de Religie. Din acest
punct de vedere învățăturile creștine le pot fi deosebit de utile. Având o concepție
superioară despre menirea lor, despre demnitatea lor, ei se vor înălța mai
presus de simțuri, se vor respecta mai mult, vor fi mai uniți şi vor da
trăinicie căsniciei lor. Creștinismul, e necesar tuturor celor care vor să aibă
o existenţa demnă şi utilă, tuturor Popoarelor care vor să trăiască şi să
progreseze.
Dordea Cosmin
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu