FORŢĂ, MORALITATE, RELIGIE

Zilele trecute mă uitam într-un ziar din străinătate la o hartă demografică a României şi constatam cu durere că zonele unde decesele sunt mai numerose ca nașterile sunt înspăimântător de multe. În articolul care însoțea harta se afirma între altele că: „ E vital ca românii să fie mai prolifici, altfel România ar putea dispare spre sfârșitul secolului al XXI-lea.”

Cazul Ţării noastre rezultă din acțiunea unor legi cu caracter universal ce s-ar putea formula astfel: „Scopul unei comunităţi e păstrarea populației şi prosperitatea ei. Semnul cel mai sigur că o comunitate prosperă e creşterea numărului membrilor ei. Guvernarea sub care numărul cetățenilor creşte, fără naturalizări sau colonizări de străini, e negreșit cea mai bună. Cea sub care un Popor scade şi piere e cea mai rea.” Din cele de mai sus reiese că în ultimii douăzeci şi șase de ani nu am fost conduși bine.

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (18)

SOCIETATEA 

Bunăvoința – Politețea

-I-

Bunăvoința dă bunătății farmecul aparte pe care-l dă parfumul florilor. Bunătatea e uneori energică, aspră şi intransigentă. Bunăvoința e întotdeauna blândă, cordială şi dispusă să judece favorabil oamenii. Felul cum ne apar toate depinde de cum le privim. Bunicul meu, unul dintre inșii cei mai binevoitori din câți am cunoscut, obișnuia să spună cu o ironie blajină: „Când vorbesc cu chiorii, mă uit la ei din profil. Așa le văd doar ochiul teafăr.”

Bunăvoința ţine de acea condescendență dată de experiența de viaţă. Persoanele superioare sunt în general binevoitoare, pentru că au prea multă minte pentru a se înjosi cu meschinării. Pe tineri viaţa nu i-a învățat încă îngăduința. Multe fete exagerează defectele altora. Vanitatea intervine aici şi se fac comparații doar în propriul avantaj. Haine sau comportamente ridicole pot condamna pe cineva irevocabil în ciuda calităților sale.

Bunăvoința arătată numai celor dragi nu e în realitate bunăvoință. Adevărata bunăvoință e ca Soarele care-i luminează la fel pe toţi.

NU VOM CEDA!

de maior (r) Vasile Tomescu

E noaptea anului nou, revelionul şi nu avem decât un pic de cafea artificială cu un gust groaznic. Dar nu e totul... Iată un alt amănunt jalnic a cărui evocare ar putea părea deplasată. Vă puteți imagina ce înseamnă pentru unii dintre noi inevitabila dizenterie? Nicăieri niciun closet. Eşti nevoit să alergi afară la intervale scurte de timp şi să stai în zăpadă, în bătaia vântului glacial. Trufașa ființă gânditoare e obligată să accepte această umilință.

RÂNDURI PENTRU TINERI (15)

Sofiștii

-I-

Iubirea de Patrie, îndeplinirea îndatoririlor cetățeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa națională. Puse sub semnul întrebării, Națiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice atac se impune cu necesitate. Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenței noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi mai puternici, mai prosperi. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.

Patria a fost contestată doar de Națiunile aflate în anarhie morală şi gata să se prăbușească sub povara viciilor lor. În republicile grecești în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susțineau că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.

Popoarele moderne, România, îşi au sofiștii lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă, preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenței noastre de două milenii.

RÂNDURI PENTRU TINERI (12)

Fericire şi bogăție

-I-

Omul care munceşte, care are soție şi copii e un om fericit. Situaţia sa socială, sărăcia sau bogăţia sunt lucruri exterioare lui şi nu au nicio influență asupra stării sale de mulțumire sufletească. Doar omul foarte sărac şi omul foarte bogat sunt nevoiți să facă eforturi excepționale pentru a avea o viaţă fericită. Cel foarte sărac suferă pentru că nu poate da alor săi un minim de bunăstare. El e preocupat doar de lipsurile cu care se confruntă şi de necesitatea de a câştiga mai mult. Cel foarte bogat trebuie să lupte ca să-şi apere averea sau ca să se ferească de ispite. El are nevoie de multă energie pentru a nu se îndepărta de Familie.

Aceste două cazuri rare date la o parte, rămâne majoritatea oamenilor cu resurse nici prea mari, nici prea mici, cu poziții sociale nici prea modeste, nici prea strălucite. Pentru toţi în egală măsură fericirea depinde de condițiile morale şi nu de condițiile materiale ale vieții lor. Fericirea e în ei şi în ființele dragi de lângă ei. Bogăţia nu are nici un rol aici. Binele real, bucuria profundă, pură nu se pot cumpăra. Averea şi fericirea nu sunt interdependente.

RÂNDURI PENTRU TINERI (7)

Suflet şi corp

-I-

Mens sana in corpore sano. Ştiu că spunând aceasta repet ce spun toţi educatorii. Nu contează, maxima e bună, trebuie să ne-o însuşim. Ea rezumă ceea ce înţelepciunea ne arată că e bine să ne dorim: o minte sănătoasă într-un corp sănătos. Nu sunt două lucruri diferite. Starea de sănătate sau de boală a corpului afectează starea sufletului şi reciproc. Echilibrul moral nu există decât dacă suntem fizic echilibraţi. Invers, nu putem conta pe o sănătate durabilă cu o fire neliniştită şi melancolică.

Pentru a fi sănătoşi nu e de ajuns să ne fortificăm corpul. E necesar, dar nu suficient. E necesar pentru că dezvoltarea forţei, a rezistenţei la oboseală, supleţea, agilitatea nu se obţin fără exerciţiu, fără antrenament. Nu e suficient pentru că e nevoie de mai mult. Fortificării corpului se impune să-i adăugăm fortificarea sufletului. Sufletul e ansamblul facultăților noastre morale şi intelectuale. El poate ajuta corpul să suporte poverile vieţii, să lupte cu relele ei, să-i evite pericolele. El are asupra corpului o influenţă importantă şi incontestabilă. Acţiunea corpului asupra sufletului e şi ea evidentă. Boala slăbeşte, paralizează, anihilează uneori complet inteligenţa, sensibilitatea şi voinţa.

RÂNDURI PENTRU TINERI (6)

Cultura

-I-

Trebuie să ne interesăm în principal de calitățile noastre morale pentru că sunt esențiale formării noastre ca oameni. Urmează apoi îmbogățirea bagajului de cunoștințe cu caracter general. Nu ne putem neglija dezvoltarea intelectuală, cultura, fără să ne prejudiciem pe noi şi societatea. Ar însemna să nu tragem toate foloasele posibile din forţa pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Ar însemna să nu ne îndeplinim o îndatorire fundamentală faţă de noi, aceea de a ne perfecționa, de a ne instrui, de a fi mai buni.

Învățătura primită la școală nu e completă. Ea cuprinde doar noțiunile elementare ale științei şi literaturii. E totuşi un instrument util, dacă știm să-l folosim. Dacă nu profităm de el, dacă nu-l completăm, risipim un bun prețios plătit cu nişte ani din viaţa noastră. Nu ne e permis deci să limităm la frecventarea școlii dezvoltarea inteligenţei şi formarea bagajului de cunoștințe. Această cultivare a noastră e necesar s-o continuăm toată viaţa.

Când voinţa ne-a devenit conștientă de sine, când profesor nu ne mai poate fi decât raţiunea, învățarea devine mai folositoare ca oricând. Cunoștințele dobândite rămân. Ce parcurgem, ce memorăm înţelegem. Dincolo de cuvinte descoperim gânduri. Dincolo de formă vedem fondul.

RÂNDURI PENTRU TINERI (5)

Morala

-I-

Educaţia morală nu se termină când ajungem la maturitate. Atunci ea ne e mai necesară ca oricând şi poate mai folositoare, fiindcă singurii de la care învăţăm suntem noi şi viaţa. Viaţa e un mentor dur, dacă nu ne străduim să ne îndreptăm.

Copii, nu avem decât mici defecte. Micile defecte cresc odată cu noi şi devin mai urâte şi mai supărătoare. Minciuna, de exemplu, neplăcută la un copil, devine la omul matur un viciu înjositor. Lăcomia la masă, un păcat neînsemnat la un copil, e o înclinaţie grosolană, de neînţeles şi aproape bestială la un om în toată firea. Lupta, pe care educaţia ne-a făcut s-o dăm cu defectele noastre când eram copii, nu poate înceta niciodată pentru că victoria nu are cum să fie completă şi pentru că viaţa ne scoate mereu în cale tot felul de ispite.

RÂNDURI PENTRU TINERI (4)

Munca

-I-

Să gândești şi să vrei nu înseamnă nimic, dacă nu acționezi. Acțiunea presupune crearea de bunuri, de valori şi implicarea responsabilă în viaţa societății, adică muncă. Munca e necesară echilibrului moral şi fizic al omului. Ea e chiar condiţia existenței lui. Ea e, de asemenea, condiţia existenței societății. Viaţa face din muncă o obligaţie materială. Legea morală face din muncă o datorie. Omul activ e folositor lui însuşi, semenilor lui şi Ţării lui.

România are nevoie acum mai mult ca niciodată de oameni activi. Națiunea noastră a acționat în trecut la fel de înțelept, la fel de energic şi la fel de bine ca oricare alta. Stau dovadă două mii de ani de muncă, de luptă şi de glorie. E important să ne regăsim dorinţa şi voința de a acționa. Miza e progresul nostru ca Popor şi dezvoltarea Ţării. Doar prin acțiune continuă, hotărâtă putem avea succes, putem să ne jucăm cu demnitate rolul pe scena lumii. Pentru a ne ridica, pentru a fi din nou ce-am fost, trebuie să acționăm neobosit fără să ne descurajăm vreodată.

RÂNDURI PENTRU TINERI (3)

Curajul

-I-

Îndeplinirea datoriei întâmpină în unele împrejurări dificultăți, rezistențe pe care nu le putem depăși fără curaj. Curajul e o virtute. În timpuri îndepărtate el era mai apreciat ca azi. Dacă-l aveai, aveai un renume bun şi nimic altceva nu mai conta.

„Bărbați viteji şi femei virtuoase” se spunea pentru a caracteriza marile familii ale căror nume nu erau pătate de metehne omenești. Ar fi prea mult să credem că atunci curajul înlocuia totul. Ar fi absurd să credem că azi el e lipsit de importanță. Curajul e încă o virtute necesară.

RÂNDURI PENTRU TINERI (2)

Datoria 

-I-

Voinţa e un instrument extrem de important. Ce se poate realiza cu ajutorul voinţei? Binele, adică ce trebuie făcut, datoria.

Să-ţi faci datoria… Poate fi ceva mai frumos, mai nobil? Expresia sună grav. E imposibil s-o explici fără s-o asociezi cu dârzenia, curajul şi eroismul.

RÂNDURI PENTRU TINERI (1)

Voinţă şi caracter

-I-

Fă-ţi datoria! Aceasta e porunca morală care ar trebui să ne domine comportamentul. Pentru a ne putea conforma ei avem nevoie de voinţă şi de forţă. 

De aceea e necesar să ne străduim înainte de toate să fim stăpâni pe noi înşine. Trebuie să avem asupra corpului nostru, asupra minţii noastre, asupra sufletului nostru şi asupra faptelor noastre un control deplin.

DUMNEZEU, FAMILIE, ŢARĂ

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (10)

SOCIETATEA

Libertatea

-I-

Libertatea e la fel de importantă ca viaţa. Într-adevăr la ce ne-ar folosi existenţa dacă nu am fi liberi atât cât ne-o permite libertatea celorlalţi? Libertatea e prin urmare un drept natural al fiecăruia dintre noi şi e obligatoriu să fie respectat. Nimeni nu are dreptul să ne forţeze să muncim sau să ne împiedice să mergem unde vrem, altfel spus să dispună de persoana noastră, să ne sechestreze. Fără libertate nu există morală, fiindcă morala constă tocmai în folosirea bună, voită a fiinţei noastre.  E necesar să avem chiar libertatea de a face rău, fiindcă fără ea nu am avea niciun merit în a face bine. Interesul general e apărat prin legi de inconvenientele unei libertăţi periculoase. Dacă le încalc, ştiu la ce mă expun, dar libertatea alegerii îmi aparţine.     

CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (1)

Anticreştinismul

-I-

Căutând printre amintiri îndepărtate povestea metafizicii mele, am aflat că ea a început
printr-o credinţă simplă şi naivă rezultat al învăţăturii religioase primite de la părinţi. Cred că aşa li s-a întâmplat celor mai mulţi dintre noi. Lumea fiind plină de mistere, acceptarea dogmelor tradiţionale care le explică, e mai firească la copil ca negarea lor. Mintea are nevoie de ceva timp şi de ceva studiu înainte să încerce să caute răspunsuri.

RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (9)

SOCIETATEA

Viaţa

-I-

Principalul nostru drept, acela pe care nimeni nu ni-l poate contesta, e dreptul la viaţă. Toţi avem drept la existenţă. Omul nu e „stăpânul vieţii şi al morţii”. El îşi va face conștiincios datoria, oricât de greu i-ar fi, până în ultima din clipele pe care i le-a dat Dumnezeu de trăit. Prima viaţă pe care suntem obligaţi s-o respectăm e deci viaţa noastră. Ea nu ne aparţine. Fuga de suferinţă în nefiinţă e una din marile greșeli ale epocii noastre. O altă mare greşeală a epocii noastre e ajutorul dat unora ca să renunţe la viaţa lor. Un medic nu va grăbi sfârşitul unui bolnav incurabil în fază terminală chiar dacă astfel i-ar scurta chinul.  

FRAGMENTE DIN CARTEA „COMPLOTUL ÎMPOTRIVA LUI DUMNEZEU” DE JOHAN LIVERNETTE

Nu trebuie să ne lăsăm dominaţi de duşmanii lui Dumnezeu şi ai Bisericii Lui. Sfânta Scriptură nu ne îndeamnă la aşa ceva. Această atitudine de respingere a răului se cuvine s-o aibă orice bun creştin. Iisus Hristos a cerut apostolilor săi să-şi combată adversarii, nu să fie blânzi în disputele cu ei. Creştinului nu i se impune să încaseze resemnat loviturile lumii plecând steagul. El e dator să lupte. „Principala luptă din istorie se dă împotriva sau pentru Biserica lui Hristos”, spunea Don Bosco. Lupta cea dreaptă a creştinilor va fi dusă prin apostolat, prin milostenie în spirit de dreptate şi de adevăr spre slava lui Dumnezeu. Orice altă luptă nu e neapărat inutilă, ci mai degrabă secundară. […] 

E esenţial ca societatea să fie clădită pe Familia tradiţională care, consolidată, va produce bărbaţi adevăraţi şi femei adevărate. Condiţia obligatorie ca Familia tradiţională să existe e ca bărbatul şi femeia să privească împreună în aceeaşi direcţie, adică spre cer. E timpul să ne întoarcem la un principiu educativ major: mântuirea sufletului. Bunăstarea spirituală e mai presus de bunăstarea materială. Consolidarea Familiei tradiţionale e deosebit de importantă pentru că de ea depinde renaşterea naţională.

Justa autoritate a tatălui, sfinţenia mamei, ascultarea copiilor de părinţi, întreaga Familie cu credinţă în Dumnezeu, întreaga Familie în stare de graţie. Un şef al Statului: rege, preşedinte. Un şef al Bisericii: papă, patriarh. Un şef al Familiei: tatăl. Toţi la locul lor cu rolul lor specific. Toţi supunându-se poruncilor din Decalog. Toţi căutând dreptatea divină nu cerând drepturi, ci îndeplinindu-şi conştiincioşi îndatoririle. Acestea sunt indispensabile sănătăţii unei Naţiuni. În marea lor majoritate oamenii le doresc dar nu sunt încă pregătiţi să le primească.    

Traducere din limba franceză de Pârvu Ana Maria

_____________________________

AMOR PATRIAE NOSTRA LEX

ADEVĂRATA CAUZĂ

DESPRE VIRTUTE

Există virtute la noi? Privind în jur şi analizând ultima sută de ani pot spune, fără să greşesc, că da. Da, există virtute la noi, dar e comparabilă cu acele diamante preţioase cu sclipiri limpezi şi ca ele e înconjurată de un strat gros de steril din care trebuie degajată.

Trebuie s-o căutăm cu tact, răbdare şi delicateţe pentru că se ascunde, e modestă. Trebuie să ştim să citim gândul ascuns în străfundul inimilor, sentimentul precis care dă valoare unui act sau unei acţiuni întâmplătoare, sau din contră, continue, perseverente timp de o viaţă. E nevoie de asemenea, uneori, de împrejurări deosebite pentru ca virtutea să se manifeste. Exemple sunt multe, neamul nostru nu duce lipsă de ele.

FEMEI, CREŞTINE ŞI ROMÂNCE

Niciodată fiinţa noastră naţională nu a fost mai ameninţată ca acum. Peste tot e o etalare incredibilă de imoralitate şi corupţie, suntem împinşi deliberat la dezordine, la anarhie, la autodistrugere printr-o propagandă incompatibilă cu tradiţiile noastre şi cu legile firii. De aceea e foarte important să ne apărăm moştenirea creştină şi specificul naţional. Trebuie să fim conştiente de ceea ce se încearcă să ni se ia: calitatea de femei, de creştine şi de românce. Această calitate, dacă vom fi demne de ea, ne va face să săvârşim minuni sau, dacă va fi denaturată, va fi o contribuţie la agravarea răului cu care ne confruntăm.