de Hans Christian Andersen
Departe, în pădure, era un brăduț frumos. Era bine aşezat, avea soare şi
aer. În jur creşteau rudele sale brazii mai mari. Dar el era atât de nerăbdător
să crească că nu observa nici aerul curat, nici copiii de ţărani care treceau
pălăvrăgind când se duceau după fragi şi mure. ”Of, dacă aş fi mai mare, se
văieta brăduţul, aş putea să-mi desfac larg verdeaţa şi, din vârful meu, aş
contempla toată lumea. Păsările şi-ar face cuib pe ramurile mele şi când ar fi
vânt, m-aş legăna cu graţie.”
