Sofiștii
-I-
Iubirea de Patrie, îndeplinirea
îndatoririlor cetățeanului faţă de ea nu se discută. Pe ele se bazează viaţa națională.
Puse sub semnul întrebării, Națiunea se va dezintegra. Apărarea lor de orice
atac se impune cu necesitate. Loialitatea datorată Patriei e condiţia existenței
noastre ca Popor. Cu cât e mai mare, cu cât e mai statornică, cu atât vom fi
mai puternici, mai prosperi. Aceia care nu şi-au mai iubit Patria, care nu
şi-au mai făcut datoria faţă de ea, au dispărut.
Patria a fost contestată doar de Națiunile
aflate în anarhie morală şi gata să se prăbușească sub povara viciilor lor. În
republicile grecești în declin, în Roma vlăguită şi coruptă, sofiștii susțineau
că Patria nu contează şi că singurul lucru important pentru om e plăcerea. Ei
au împins Grecia şi Roma spre o moarte crudă şi dezonorantă sub jug străin.
Popoarele moderne, România, îşi au sofiștii
lor. Ei predică o globalizare dizolvantă şi un cult al plăcerii distructiv care
ne pot nimici. Dacă-i ascultăm, s-a terminat cu noi. Descompunerea internă,
preluarea teritoriului Ţării de către alţii, ambele poate, vor pune capăt existenței
noastre de două milenii.
-II-
Patriotismul e mereu egal, mereu același.
Sentimentul Patriei, nu se schimbă, nu evoluează, cum spun unii. El e astăzi ce
era la Atena pe vremea lui Pericle, ce era la Roma pe vremea măreției ei, ce
era în Dacia lui Decebal. Grecul Phocion, condamnat fără temei la moarte şi
pregătindu-se să bea cucută, îi spune fiului său: „Îți recomand să slujești
Patria cu tot zelul şi credința şi mai ales să uiți că o moarte nedreaptă a
fost preţul pentru serviciile mele.” E îndemnul unui patriot. El e valabil în
toate timpurile şi în toate Ţările. Dacă omorârea de către consulul Brutus a
fiilor săi vinovați de conspirație contra Romei ne pare în același timp eroică
şi sălbatică, aceasta nu înseamnă că în prezent patriotismul e mai slab şi că
dezaprobarea trădătorilor e mai mică, ci că moravurile au devenit mai blânde,
că drepturile morale şi legale ale tatălui au fost limitate.
-III-
Ce înțeles dau sofiștii umanității?
În niciun caz cel de omenie, de dragoste faţă de oameni, oricare ar fi ei.
Umanitatea, înțeleasă ca omenie, e recomandată de Religie. Ea e perfect
compatibilă cu îndatoririle faţă de Patrie. Prin urmare cuvântul umanitate
înseamnă pentru sofiști ansamblul oamenilor trăind pe pământ, omenirea.
Cum poate fi opusă iubirea pentru
omenire iubirii, devotamentului faţă de Patrie? Când se spune că trebuie iubiți
toţi oamenii, nimeni nu are nimic de obiectat. Dar când se spune că atașamentul
pentru Ţară, datoria de a o sluji, de a o apăra, nu-şi mai au rostul pentru că
nu vor mai exista frontiere, pentru că vom fi cetățeni ai lumii, e cu totul
altceva. Se justifică printr-un argument echivoc şi năucitor abandonarea
îndatoririlor civice. E ca şi cum i-am îndemna pe copii să-şi iubească părinții
la fel ca pe toată lumea şi să-şi asume faţă de ei aceleași obligații vagi ca
faţă de toţi ceilalţi oameni. E ca şi cum l-am îndemna pe soț să-şi iubească soția
şi copiii la fel ca pe oricine altcineva, să considere că nu are faţă de ei mai
multe îndatoriri ca faţă de alţii, adică, de fapt, să considere că nu datorează
nimănui nimic. Antipatriotismul tinde deci să nege nu doar îndatoririle naționale,
ci orice îndatorire.
La ce ne obligă iubirea pentru
omenire? La nimic. Omenirea nu e o ființă organizată, o persoană faţă de care
să ne asumăm îndatoriri precise. Cetățenia lumii încurajează prin urmare
egoismul. Egoişti, fără responsabilități, nu vom mai forma Popoare, ci turme
imense supuse celor mai rele instincte, celor mai degradante patimi. Civilizația
nu poate exista fără idea de datorie, fără nobilul sentiment al iubirii de
Patrie.
-IV-
Un fost președinte al Statelor
Unite, Theodore Roosevelt (1858–1919), e autorul unor pagini despre
antipatriotism pline de un bun-simț robust şi de o ironie mușcătoare, care
merită să fie cunoscute. Nu pot cita aici decât un scurt text scris de el:
„Unele persoane, spune Theodore Roosevelt, prezintă patriotismul ca pe ceva rău
şi se străduie cu mediocrele lor puteri să ne vâre în cap în locul lui un fel
de cosmopolitism „apă cu lapte”. Acești indivizi „binevoitori” nu au un
caracter puternic sau o personalitate impozantă şi teza lor însăși nu merită
respect. Câțiva reformatori buimaci pot pretinde că, într-un viitor foarte
îndepărtat, patriotismul şi căsătoria firească dintre un bărbat şi o femeie vor
deveni virtuți inutile, perimate. Dar, în ce privește prezentul, omul care iubește
celelalte Ţări la fel ca pe a sa e un membru al societății la fel de dăunător
ca acela care iubește nefiresc sau ca acela care iubește celelalte femei la fel
de mult ca pe soția sa. Iubirea de Ţară e o virtute elementară ca iubirea de
Familie sau ca onestitatea şi curajul.”
-V-
În timp ce alţii luptă pentru măreția
Patriei lor, noi, românii, trebuie să ne apărăm ființa națională. Avem prin
urmare tot dreptul să le spunem celor care atacă patriotismul în această
perioadă dificilă a existenței noastre: „Dacă nu vă iubiți Ţara, dacă nu sunteți
hotărâți s-o slujiți din toate puterile, s-o apărați, să-i apărați drepturile,
interesele, onoarea, dacă nu sunteți dispuși să veniți sub drapel când vă va
chema, vă rugăm mult plecați acolo unde nu vi se impune nicio îndatorire. Aici
patriotismul e imperios.”
Dordea Cosmin
____________________________
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu