Copiii
-I-
Nimic nu e mai trist ca o casă fără
copii. Lipsa copiilor era considerată în trecut o pedeapsă divină. Concepții
învechite, vor spune unii. Oare? Scopul principal al căsătoriei e totuşi nașterea
de copii. Iubirea dintre un tânăr şi o tânără trebuie să creeze viaţă.
Să avem copii! Să-i dorim şi să-i
primim cu bucurie când Dumnezeu ni-i dă! Greutățile suplimentare impuse de ei
unei Familii sărace sunt compensate de fericirea pe care i-o aduc. La bătrânețe,
când vom cântări sacrificiile pe care le-am făcut pentru copiii noștri şi satisfacțiile
morale pe care ei ni le-au oferit, vom vedea că suntem în câștig.
-II-
O mamă şi un tată fără dare de mână,
care cresc deja cu greu mai mulţi copii, află că vor mai avea un copil. Uşor descumpăniți
ei îşi spun zâmbind că micuțul s-a cam grăbit şi că ar fi fost mai înțelept din
partea lui să aștepte până când frații i se fac mai mari. Se bucură însă de
venirea sa la fel de mult ca de venirea celor născuți înaintea sa. Spațiul e
pregătit cu grijă ca „intrusul” să aibă cel mai bun loc din casă fiindcă e
mezinul Familiei. După ce s-a născut părinții îl privesc şi se privesc cu tandrețe
admirativă şi-şi spun cu gândul la reținerile lor anterioare: „Cât e de frumos
şi ce bine că-l avem!” Fraza se termină cu un sărut care exprimă iubire şi
încredere în viitor. Astfel de părinți sunt fericiți, oricât de grea le e
viaţa, şi-şi merită fericirea pentru că au obţinut-o prin virtute şi curaj.
„Dumnezeu binecuvântează Familiile
numeroase” spune un vechi dicton azi uitat. Înclin să cred că nu e o afirmație
inexactă. Copiii Familiilor numeroase reuşesc în viaţă mai bine ca alţii. Se
datorează aceasta nevoilor care le impulsionează voinţa şi curajul? Se
datorează aceasta faptului ca se ajută între ei? Nu știu. Cert e că ei îşi
croiesc drumul mai repede şi mai sigur.
-III-
Mai trebuie să avem copii şi pentru că
asta ne e datoria. Națiunea, Patria nu pot exista fără ei. Nu avem dreptul să
ne sustragem acestei obligații absolute. Am primit viaţă, trebuie să dăm viaţă.
Datoria noastră faţă de Națiunea care ne ajută, faţă de Patria care ne hrănește
nu o putem plăti decât prin copii.
De ce nu ne-am face datoria? De
teamă că ni se limitează libertatea, de teama încurcăturilor şi responsabilităților
care vin odată cu copiii. Plăcute încurcături, responsabilități ușoare! Pe cine
pot speria? Pe lași. Nu există alt cuvânt pentru a caracteriza acești dezertori
ai vieții.
-IV-
Mi-a rămas în minte răspunsul pe
care mi l-a dat cândva o tânără pe care o cunoșteam foarte puţin şi căreia m-am
adresat într-o zi.
- Vă însoțiți soțul în călătorie,
doamnă? Am spus eu.
- Nu, a răspuns ea. Am trei ghiulele
mici şi dragi legate de glezne care mă rețin acasă.
Aceste cuvinte rostite cu un amestec
de afecțiune maternă, de mândrie şi de regret erau cu adevărat fermecătoare,
iar tânăra, care se dovedea o mamă bună, îmi păru mult mai frumoasă.
Nu doar bărbații se tem să aibă
copii. Sunt şi multe femei care nu-i vor. Ele îşi ascund egoismul pretextând
probleme de sănătate, obligații profesionale ş.a.m.d.. Adevărul e că sunt
atinse de un rău care ameninţă să ne distrugă dacă nu scăpăm de el, mă refer la
lașitate. Un fost președinte american, Theodore Roosevelt (1858-1919), spunea
despre un astfel de comportament: „Când bărbații ajung să se teamă de
paternitate, de muncă sau de război drept, când femeile ajung să se teamă să
fie mame, Națiunea e pe marginea abisului şi ar fi mai bine să dispară de pe
faţa pământului unde va deveni, pe bună dreptate, obiect de dispreţ pentru cei
puternici, curajoși şi cu suflet mare.”
Usturătoare cuvinte! Noi, tinerii
României, nu vrem să le merităm. Nu vrem să fim ofensați, nu vrem ca Națiunea
să ne fie disprețuită. Nu vom fi copiii degenerați, stricați şi corupți ai
dârzului Neam Românesc. Ne vom face datoria! Bărbații în muncă şi în primejdii,
femeile ca mame. Nu există îndatorire mai frumoasă şi mai nobilă şi câtă vreme
nu o vom fi îndeplinit nu vom fi demni de nimic altceva.
-V-
Suntem pregătiţi să fim tați şi
mame? Nu. Învățământul public nu face nimic pentru asta nici la noi, nici prin
alte pârți. Dacă vreun arheolog din viitorul îndepărtat ne-ar găsi manualele şi
programele școlare ar fi uimit să vadă că instruirea elevilor pentru viaţă se
rezuma la cunoașterea măsurilor contraceptive şi la acceptarea perversiunilor
sexuale. „Evident, şi-ar spune el, e vorba de o societate care a dispărut din cauza
decăderii morale.”
Nu știu dacă învățământul secundar
poate redeveni rapid ce a fost. Pentru tinere aceasta ar fi de dorit. Tinerii
poate că nu au nevoie de profesori pentru a ști care le sunt îndatoririle de tați.
Nu au multe de făcut acasă şi ceea ce au de făcut poate fi făcut şi de mamă.
Dar nu ar fi rău ca după căsătorie să se pregătească împreună cu soțiile lor
pentru rolul de părinți. Le-ar fi util dacă ar citi împreună cu ele în
momentele libere cărți despre igiena copiilor, despre îngrijirile care li se
dau, despre educarea lor.
-VI-
Femeia trebuie să-şi hrănească
copilul orice s-ar întâmpla şi orice i s-ar spune. Trebuie pentru că e datoria
ei, pentru că aşa e normal. Nu se poate viola fără consecințe legea firii.
Laptele mamei e făcut pentru a hrăni copilul. Sănătatea ei, viaţa lui depind în
egală măsură de el. Copilul alăptat de mamă e la adăpost de aproape orice
pericol. Hrana pe care o primește de la ea îi e destinată, e singura potrivită
pentru el.
Când mama nu-şi hrănește copilul e
de două ori pedepsită. Întâi pentru că pierde emoția blândă dată de mica ființă
de la pieptul său. Apoi pentru că sănătatea sa, tinerețea sa, prospețimea
trăsăturilor sale sunt afectate. Priviți mai multe femei de aceeași vârstă
ajunse la maturitate şi căutați-le pe acelea care au hrănit mai mulţi copii. Le
veți recunoaște după chipul radiind de sănătate, de tinerețe şi de frumusețe.
-VII-
În primii ani de viaţă copilul
aparţine inevitabil mai mult mamei decât tatălui şi e bine că e aşa. Oricât de
mult ne-am iubi copiii, noi tații, e de dorit ca ei să țină mai mult la mamă.
Ea are asupra lor o influență mai mare ca noi pentru că e mai blândă, pentru că
nu-i domină în mod absolut, pentru că nu-i oprimă. Interesul băieților, pe care
am fi ispitiți să ni-i apropiem, să-i sustragem într-o oarecare măsură mamei, e
să rămână sub autoritatea ei. Autoritatea tatălui trebuie să se situeze undeva
într-un plan superior şi îndepărtat pentru a nu se face simțită decât în ocazii
grave.
Voinţa bărbatului e prea imperioasă
pentru a nu apăsa greu, exagerat asupra dezvoltării libere a copilului. Un tată
cu voinţă puternică va trebui să evite s-o exercite asupra fiului său dacă nu
vrea să-i emasculeze caracterul. Bărbații cei mai viguroși din punct de vedere
moral, dacă nu vor înțelege că e preferabil să-şi lase fii mai mult în grija
mamei, riscă să facă din ei ființe lipsite de energie şi de curaj. Autoritatea
mamei asupra fiului e întotdeauna binefăcătoare şi nu riscă niciodată să fie
prea apăsătoare. Băiatul sub tutela mamei, care-l stăpânește fără să-l
strivească, îşi poate manifesta personalitatea şi-şi poate dezvolta propria
voinţă.
Când studiați formarea unui om de
valoare încercați să aflați mai întâi cum i-a fost mama. Influența ei asupra lui
a fost preponderentă. Dacă bărbatul îşi formează în timpul căsătoriei soția
făcând-o a sa, soția, devenită mamă, îi va forma fiul. Blândețea mamei e
necesară dezvoltării forței fiului ei.
-VIII-
Nu ne creștem copiii pentru noi, ci
pentru ei, pentru Națiune, pentru Patrie. Acesta e principiul care e bine să ne
ghideze în educarea lor. Să ne pregătim copiii să fie bărbați cu voinţă şi
curaj, femei ca tinerele desăvârșite care ne sunt soții! Să ne creștem copiii
ca ei să facă pentru copiii lor ce facem noi pentru ei!
Dordea Cosmin
_______________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu