NU VOM CEDA!

de maior (r) Vasile Tomescu

E noaptea anului nou, revelionul şi nu avem decât un pic de cafea artificială cu un gust groaznic. Dar nu e totul... Iată un alt amănunt jalnic a cărui evocare ar putea părea deplasată. Vă puteți imagina ce înseamnă pentru unii dintre noi inevitabila dizenterie? Nicăieri niciun closet. Eşti nevoit să alergi afară la intervale scurte de timp şi să stai în zăpadă, în bătaia vântului glacial. Trufașa ființă gânditoare e obligată să accepte această umilință.

Totuşi nimic nu ne poate afecta entuziasmul. Îndurăm cu stoicism totul pentru că știm de ce suntem aici şi pentru că am vrut să fim aici. Ieri păduchii, astăzi frigul teribil care ne seacă de puteri. Le acceptăm. Puţin ne pasă de privaţiuni, de natura ostilă. Într-o zi va veni şi primăvara. Viscolul degeaba trosnește, șuieră şi răscolește zăpada.

Deşi sunt rebegit, privesc cu încântare această manifestare de măreție. Mă simt purtat de vijelie, mă identific cu zbuciumul ei. Ce sunt oare forțele care se agită în noi la vederea marilor dezlănțuiri ale firii? Sunt copleșit, fascinat ca şi când nişte legături tainice s-ar fi realizat între sângele ce-mi alergă prin vine şi valurile de nea ce aleargă peste câmpie.

Suntem gata să înfruntăm orice. Dar poţi măsura dăruirea? Moartea în umilință, nu-i un mod de a te dărui şi mai mult? Sacrificiul nu se calculează, e fără rețineri. Îi ascultăm mai mult pe farsori decât pe drepți. Totuşi inimile curate vor învinge. Doar idealiștii pot schimba lucrurile în bine.

Scriu într-un adăpost mizer din apropiere de linia frontului așezat lângă un butoi ruginit în care plutesc gunoaiele din apa extrem de rece pe care o bem. Ne confruntăm cu lipsurile, cu primejdiile pentru că ne iubim Ţara şi Națiunea. În noaptea de revelion, în acest pustiu înghețat, ne reînnoim legămintele. Ne vom urma calea neabătuți, fără compromisuri. Mai bine gerul veșniciei, decât să ne simţim într-o zi sufletul gol şi visele moarte.  

Scriu fără să tremur aceste rânduri. Într-o lume falimentară e nevoie de suflete tari şi mândre ca stâncile din munții noștri.

31 decembrie 1941
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX