Forţele naţionale
-I-
Poziţia geografică a României e frumoasă,
dar periculoasă. Aşezaţi la graniţă între Occident şi Orientul controlat cândva
de musulmani, am fost un avanpost aflat în faţa duşmanului. Noi am apărat Occidentul
de Islam. Acest rol nu a încetat nici după plecarea tătarilor şi otomanilor.
Suntem şi în prezent un avanpost al Europei. De capacitatea noastră de a ne asigura securitatea depinde
securitatea continentului.
-II-
Forţa unei Naţiuni e dată de trei
lucruri esenţiale: vigoarea morală a cetăţenilor, condiţia lor fizică şi buna
organizare a Armatei. Toate sunt necesare în egală măsură, toate se
condiţionează reciproc. Moralitatea, patriotismul, curajul, instruirea sunt astăzi
la fel de necesare la oameni care vor deveni soldaţi ca pe vremea armelor albe
şi a luptelor corp la corp. Ce s-a schimbat e modul de constituire a Armatei
devenit atât de complex, atât de dificil încât improvizaţia e imposibilă. Când
războiul se dezlănţuie, nu se mai poate organiza nimic serios, rezistent.
Vitejia oamenilor chemaţi sub arme nu ne va folosi la nimic, dacă ei nu-şi vor
avea un loc bine stabilit într-un organism deja existent, alcătuit meticulos şi
dotat corespunzător.
Geografia, graniţele de peste trei
mii de kilometri, ameninţările interne ne impun deţinerea unei Armate care să-i
includă în clipe grele pe toţi cei în stare să poarte arme. Datoria de a
întări la maxim forţa Armatei pentru a o face capabilă să-şi îndeplinească
toate sarcinile ce-i vor fi impuse revine Statului. Datoria noastră e de a
ne pregăti individual pentru a deveni apţi de luptă. Un corp viguros,
rezistent la efort, la oboseală nu ne e însă de ajuns ca să ne integrăm în
trupele permanente şi să formăm împreună cu ele aproape instantaneu o mare
Armată. E necesar să mai avem o educaţie militară prealabilă, un loc în
ierarhie, să fim rotiţe în imensul mecanism pus în mişcare în caz de război. De
aici utilitatea reînfiinţării serviciului militar obligatoriu pe timp de pace.
Obligaţiile grele, ce ne vor fi impuse astfel, ne vor permite să ne îndeplinim
bine îndatoririle faţă de Patrie când situaţia o va cere.
-III-
Atenianul de optsprezece ani primea
armele cu care urma să-şi apere Ţara şi rostea un jurământ unde se regăsesc,
între altele, aceste cuvinte frumoase: „Voi lupta pentru tot ce ne e sfânt şi
drag. Nu voi lăsa celor care vin după mine o Patrie mai mică decât am primit-o,
ci una mai mare şi mai puternică.” Sunt cuvinte pe care e bine să le avem toţi întipărite
în minte.
Cel mai mare pericol pe timp de
război e oboseala cumplită ce apare după intrarea în luptă. Cine e indolent,
cine exagerează cu mâncarea, cine nu face mişcare, va avea probleme de sănătate
sau va muri prosteşte lipsind Patria de braţele sale în momente critice. E prin
urmare obligatoriu să devenim fizic capabili să facem faţă vicisitudinilor unui
conflict armat. E în interesul nostru, e în interesul Ţării.
-IV-
Nu vom fi însă soldaţi perfecţi
decât dacă moralul ne va fi la fel de robust ca trupul, decât dacă avem, pe
lângă virtuţile cetăţeanului, atașament pentru Armată, cultul drapelului,
cultul imnului naţional. Drapelul, imnul naţional sunt chipul şi vocea Patriei.
Respectarea lor cu scrupulozitate e imperativă. Le datorăm afecţiune şi
veneraţie ca unor lucruri dragi şi sfinte care reprezintă pentru noi ce iubim
mai mult, ce punem mai presus de orice.
Drapelul nostru tricolor e cel mai
frumos şi cel mai mândru dintre toate. El se profilează pe cer în tonuri clare
şi strălucitoare, vesele şi vibrante, scriind în văzduh numele României,
şoptindu-l prin foşnetul faldurilor sale. Cine nu a stat mult timp departe
de Ţară nu poate şti cu ce emoţie profundă e salutat drapelul românesc. Vederea
lui pe o clădire, pe catargul unei nave îi stârneşte în suflet călătorului o
bucurie amestecată cu tristeţe ce nu se poate descrie prin cuvinte. Drapelul îi
vorbeşte de pământul natal, de fiinţele dragi lăsate acasă, de Neamul său.
Adesea lacrimile îi umplu ochii, picioarele i se înmoaie şi ar vrea să îngenuncheze
în faţa acestui petec de pânză ce e o lume întreagă pentru el.
Flutură semeţ drapel sfânt al
României noastre! Dăinuie simbol al generozităţii, onoarei şi gloriei! Fie ca
nicio pată, nicio slăbiciune de-a noastră să nu-ţi întunece vreodată culorile! Fie ca „Deşteaptă-te române” să
continue să le spună apăsat neprietenilor „Că-n aste mâini mai curge un sânge
de roman”! Fie ca el să ne păstreze vie în minte deviza „Viaţă-n libertate, ori
moarte”!.
-V-
Armata în marş oferă un spectacol
impresionant. E România, e Patria. Toţi sunt o singură fiinţă, un singur
suflet, o singură inimă. Toţi sunt gata să moară pentru unul şi fiecare e gata
să moară pentru toţi. Cei pe care îi vedem trecând înarmaţi prin faţa noastră
vor lupta şi se vor sacrifica pentru noi când primejdia va
veni. Într-adevăr nimic nu e mai emoţionant, nimic nu ne face inima să
bată mai tare, nimic nu ne face mai mândri de Ţară, de noi ca această forţă
organizată, disciplinată care e Armata.
Să iubim Armata unde ne vom avea şi
noi locul! Să ne iubim camarazii pentru că vor fi pentru noi o a doua
Familie! Vom lupta împreună şi probabil vom muri împreună. Să fim uniţi de
frăţia curajului şi de senina frăţie a sacrificiului de sine! Să ne
antrenăm, să ne dezvoltăm puterea corpului şi calităţile virile ale
sufletului! Să fim soldaţii puternici, disciplinaţi şi viteji de care
Patria are nevoie! Să îndrăgim şi să cinstim drapelul tricolor! Să
îndrăgim şi să cinstim imnul naţional!
Dordea Cosmin
_____________________________
AMOR PARIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu