VOINŢĂ, ENERGIE, CARACTER, PERSEVERENŢĂ

- I -

Era în anul 271 d.H.. Roma părăsise Dacia lăsând-o în mâinile barbarilor. Ce vor face năvălitorii? Se întrebau neliniştiţi înaintaşii noştri. Invazia ameninţa bazele întregii lor existenţe: credinţă, limbă, cultură. Roma plecase, nu se mai putea conta pe ea. Poporul rămas, format din daci romanizaţi, coloni romani şi veterani ai legiunilor care au apărat Dacia. era roman prin afinitate sau origini. Scepticii, defetiştii, partizanii lui „la ce bun” repetau mereu ca o moară stricată: „La ce bun să ne apărăm?”. Adepţii lui „la ce bun” nu au fost ascultaţi. 

Mândri de originile lor, strămoşii au acceptat fără ezitare costul eforturilor şi sacrificiilor pe care trebuiau să le facă pentru a-şi păstra identitatea. Credinţa, limba şi cultura au fost apărate. Aşa cum am procedat atunci, aşa vom proceda mereu timp de două mii de ani. Spre dezamăgirea defetiştilor noştri din toate timpurile am decis să fim ce-am fost. Un fiu nu-şi poate renega părinţii. Românii de azi nu pot privi la ce se întâmplă cu Ţara şi cu Neamul lor fără o strângere de inimă. Românii de ieri nu puteau renunţa la originile lor, la ce erau fără durere în suflet. E de ordin sentimental. Aşa a fost mereu, oriunde şi are pentru comportamentul Popoarelor o mare valoare pasională. 

Hotărârea eroică a strămoşilor de a se apăra se poate rezuma în două propoziţii. Să rămână români din mândrie de Neam şi de istorie. Să rămână români ca să rămână creştini.

- II -

Trăim de două mii de ani o istorie unică. Efortul nostru de a ne apăra viaţa, sufletul, drumul pe care
l-am parcurs spre libertate politică şi naţională, spre unitate, munca tenace pentru a ne crea instituţiile necesare existenţei noastre ca Popor o confirmă.

Succesul în viaţă al unui om depinde mai mult de voinţă, de energie, de caracter şi de perseverenţă decât de inteligenţă şi de noroc. Vedem zilnic cât de mult ne poate afecta viitorul un „da” sau un „nu” spus muncii, disciplinei şi moralei. Depinde de un act de voinţă, acordat sau refuzat, ca să ne realizăm ca oameni şi creştini. La fel şi cu un popor. Istoria ne învaţă că existenţa unei Naţiuni depinde de Dumnezeu şi de voinţa ei. Pentru o Naţiune de oameni dârji nu există obstacole. Un Popor îşi clădeşte istoria cum un om îşi clădeşte viaţa. Popoare puternice, Popoare de caracter sunt Popoarele care au trebuit să lupte pentru viaţa lor. Dacă Naţiunea noastră mai are încă un admirabil capital de energie şi de sănătate morală, ea îl datorează grelelor încercări prin care a trecut şi suferinţelor îndurate.

-III-

E totuşi necesar să ne întărim motivele de a fi. Pentru aceasta s-ar impune un sistem social de solidaritate naţională. Statul nostru nu trebuie să mai lăse niciun român în voia soartei.

Să ne bazăm mai puţin pe sprijinul altora şi mai mult pe noi înşine. Un copac nu trăieşte din proptelele care i se pun, ci din vigoarea sevei sale. Un Popor există pentru că a ştiut să-şi dea o structura psihică, morală, pentru că-şi păstrează intactă voinţa de a trăi şi pentru că-şi foloseşte viaţa pentru a-şi organiza existenţa. Ne trebuie conducători buni. Nimeni nu poate trăi fără ei. Dar un conducător e înainte de toate om. Să fim deci oameni întregi.

Virtutea nu apare de la sine. Ea nu se crează într-o clipă, ea nu e de vânzare la piaţă. O făurim încet, greu noi înșine. Să avem cultul disciplinei, al voinţei, al înfrânării. Să fim mai presus de orice creştini. Dacă vreodată va trebui să facem faţă unor încercări grele, dacă descurajarea ne va asalta, unde vom găsi forţa de a merge mai departe dacă nu în credinţă? Vom afla astfel că putem să ne privim cu încredere viitorul de români şi de creştini pentru că Dumnezeu îi ajută pe cei ce cred în El.

Tomescu Ionuţ
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX