-I-
Problema
națională va exista cât timp va exista şi Poporul nostru. Așezarea
geografică ne-a obligat, ne obligă și ne va obliga să ne confruntăm mereu cu
adversari mai puternici ca noi. A fi sau a nu fi e, în concizia ei tragică,
formula vieții noastre. Un mod bun de abordare a problemei naționale e apărarea
fermă a tot ce e românesc.
În
ultimii douăzeci şi șase de ani problema națională a fost ignorată. Ideea
românească, sentimentul românesc sunt în regres. Martori sunt Ţara şi
sufletele noastre. O Națiune care se neglijează pe sine nu imprimă Ţării
pecetea sufletului său. Ce am făcut cu chipul blând al României?
La
sate stilul caselor, îmbrăcămintea, viaţa de Familie sunt tot mai străine de tradițiile
noastre. La orașe aspectul şi limbajul comerțului, reclamele, clădirile noi nu
au nimic românesc.
Ne
rămâne, e adevărat, reduta sufletelor noastre, dar şi ea se clatină. Sunt tot
mai mulţi cei care nu mai păstrează în inimile lor decât urme vagi ale ideii naționale,
ale idealului românesc, ale datoriei de român. Într-o zi am pus o întrebare
simplă unor prietene: „Ce e un român?” şi ele mi-au răspuns cu toată
seriozitatea: „E o persoană care nu știe cine e.” Prietenele mele mi-au relevat
imprecizia, confuzia noastră în chestiuni vitale. Şi câte atitudini, câte
slăbiciuni nu ne arată ce suflet șovăielnic avem!
-II-
Principalul
barometru al vieții noastre naționale e starea limbii române, legătura ei cu
inimile noastre. A crescut numărul celor care vorbesc şi scriu mai bine românește,
dar a crescut şi numărul celor care nu se mai simt atașați de română. Ar
trebui să luăm în serios acest avertisment. Limba noastră maternă riscă să
ajungă pe un plan secund.
Avem
o viaţă economică anapoda. De douăzeci şi șase de ani repercusiuni teribile au
adus în aproape fiecare cămin suferință şi chiar mai mult decât suferință, umilință.
Ignorarea fenomenală a raporturilor dintre economic şi naţional ne afectează nu
doar viaţa materială, ci şi demnitatea şi libertatea.
Răul nostru are un nume: disoluția sentimentului
naţional. E uluitor că unii spun că suntem naționaliști, când
de fapt ne-am abandonat idealurile şi am frânt aripile aspirațiilor noastre. Ideea
de Națiune, ideea de Stat românesc, de Ţară nu mai sunt un imperativ viu pentru
o parte dintre noi. Am devenit un Popor care nu mai știe ce vrea şi
încotro se îndreaptă și niciun Popor care şi-a pierdut busola nu a putut
să-şi dea o viaţă coerentă, dreaptă şi viguroasă.
-III-
Evoluția
actuală a Europei şi a lumii e neliniștitoare. Niciodată sufletul şi viaţa
nu ne-au fost mai amenințate. Dar cu amenințări teribile ne-am confruntat
mereu. Lupta strămoșilor noștri cu puhoiul migrator, după părăsirea Daciei de
către romani, a fost dură. Cine, în anul 271 d.H., ar fi pariat pe
viitorul nostru? Şi totuşi nu am pierit.
Se
face simțită în lume o atmosferă puţin favorabilă Țărilor și Națiunilor. Dar
trebuie să vedem în asta o fatalitate mai presus de virtutea defensivă a unui
Popor dârz, decis să reziste? Nu! În faţa factorilor distructivi externi ceea
ce se poate vedea la noi sunt forțe de reacție inactive, funcții de veghe care nu
se exercită şi sentimente naționale care sunt contracarate.
Suntem
în posesia unor comori inestimabile: o cultură originală şi o Religie capabilă
prin bogăția sa spirituală să formeze oameni virtuoși, Familii puternice şi o
Națiune omogenă. Ce ne împiedică să le cerem legal, pașnic acelora dintre politicienii
noștri, preocupați doar de propriile lor interese, să-şi facă datoria faţă de
Națiune şi de Ţară? Ce ne împiedică să luăm din cultura noastră, din credința
noastră creştin ortodoxă tot ce ne pot oferi?
-IV-
Nu
prea avem de ce să facem caz de faptul că suntem români, se vor grăbi să spună
unii. Dintre miracolele trecutului, miracolul românesc nu e cel mai răsunător,
dar e neîndoielnic cel mai emoționant şi nu există oameni generoși pe care să
nu-i impresioneze. E incontestabilă tăria morală a unui Popor care prin
dârzenie, statornicie şi voinţă şi-a refăcut Statul şi unitatea după două mii
de ani de istorie potrivnică.
Să
nu ne renegăm calitatea de români e o necesitate din punct de vedere economic. Ce
mai păstrează Ţara noastră din originalitatea sa românească e un capital considerabil.
De refacerea specificului nostru naţional va beneficia întreaga economie. Români
profund, români până în străfundul sufletului, ni se va întâmpla ce i se
întâmplă oricărui Popor care îşi păstrează identitatea, vom deveni creatori de
produse industriale şi artistice originale cu mare căutare pe piaţă. Calculați
locurile de muncă şi sumele enorme pe care le-am pierdut, pentru că nu ne-am
condus afacerile cu simț patriotic sau măcar cu bun-simț! Dacă avem un nivel de
trai scăzut, nu e din cauză că am fost prea români, ci pentru că nu am fost
destul de români.
-V-
E
un fenomen social curent într-o Ţară dominată ca o parte a populației să
pactizeze cu străinii. Se pare că un astfel de rol a fost atât de dorit de unii
că nici nu vor să mai audă de altceva. Îi rog pe acești concetățeni ai noștri
să nu uite că sunt români.
O
mare responsabilitate le revine gânditorilor, scriitorilor, publiciștilor, artiștilor.
Nu pledez pentru înregimentarea intelectualității sub drapelul naţional, deşi e
de dorit. Ar fi însă excesiv dacă aș vrea ca unii intelectuali să nu mai susțină
globalizarea, laicizarea şi imoralitatea? În momente grele, ca acum, nu ar fi
de datoria tuturor intelectualilor noștri ca, uneori, să coboare în for pentru
a ajuta Poporul să-şi rezolve problemele de viaţă colectivă?
-VI-
Nu
ne poate fi indiferent nouă, ca ortodocși, că suntem un Popor mare sau un Popor
mic, un Popor sclerozat, demn de dispreţ sau un Popor robust şi mândru. Când ne
lăsăm viaţa publică să se degradeze, când părem că nu putem face din Ţara
noastră un Stat puternic, când în faţa adversităților luăm o atitudine
resemnată, dezmințim vitalitatea şi demnitatea ortodoxismului nostru.
Credința
noastră creştin ortodoxă ne învaţă smerenia faţă de Dumnezeu şi supunerea faţă
de autoritățile legitime, nu slugărnicia, servitutea, închinarea la arginți,
imoralitatea abjectă, tăcerea lașă. Nicio altă credinţă nu a arătat omului, ca
ortodoxia, măreția lui de purtător al chipului lui Dumnezeu. Să nu trăim în
genunchi, să ne ridicăm, să ne apărăm pașnic, dârz, perseverent ființa națională
şi sufletul. Între a dispărea resemnaţi şi a trăi curajos să alegem curajul de
a trăi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu