PERSPECTIVE (2)

Religie și societate

-I-

Conform concepțiilor laice, Statul e expresia voinței majorității, e Poporul suveran care nu se supune decât lui însuși prin vot universal.

-II-

Pentru a înțelege mai bine teoria votului universal să luăm ca exemplu o sută de cetățeni. Ei renunță la drepturile lor. Aceste o sută de drepturi individuale se împart în o sută de părți egale și fiecare primește câte o parte ca alegător. Așadar cetățeanul primește ca alegător o sutime din drepturile pe care le-a cedat plus o sutime din drepturile celor nouăzeci și nouă de concetățeni ai săi, adică echivalentul a ce a dat.

Individul, cedându-și drepturile, ajunge supus majorității. Deci voința majorității ia locul lui Dumnezeu. Se consideră că totul pleacă de la om și că se întoarce la om. Firea umană, rațiunea umană sunt privite ca unica sursă a puterii și a dreptății. Orice e divin e exclus, viața politică devine omenească, foarte omenească și ca atare supusă greșelii.

Acești o sută de suverani nu decid nimic, deși sunt sursa dreptului și îndatoririlor. Puterea aparține de fapt majorității rezultate în urma scrutinului. Legea majorității e însă legea numărului, legea celui mai tare.

-III-

Autoritatea laică nu poate impune conștiințelor, de aceea se face respectată prin forță. Or când autoritatea nu e respectată și dintr-un imbold interior, anarhia nu e departe.  

Fără Religie, lăudata suveranitate a Poporului se transformă într-un despotism colectiv. Cetățeanul nu are dreptul să conteste ce-i impune majoritatea. Rezultă de aici că majoritatea îi poate pretinde orice.

-IV-

Conform învățăturilor creștine, puterea vine de la Dumnezeu. „Nu este stăpânire decât de la Dumnezeu” (Romani 13:1). Cine a primit puterea pământească e prin urmare obligat s-o folosească pentru binele general, deoarece pentru aceasta i-a fost dată. Divinitatea vrea propășirea tuturor celor aflați în grija Sa, nu doar a unora. Dacă persoanele cu funcții importante ordonă lucruri dăunătoare societății, puterea lor își pierde caracterul divin și în consecință  nu mai pot cere ascultare conștiințelor, care se supun doar Celui de Sus.

Legea creștină socotește toți oamenii egali, frați. Ea exclude orice supremație, inclusiv pe cea a numărului, ea nu recunoaște decât un singur stăpân, pe Iisus Hristos, ea nu acceptă la oameni decât acea putere care e după chipul puterii lui Dumnezeu.

Creștinismul nu contestă autoritatea civilă, dar nu admite ca depozitarii ei să impună infamia, blasfemia, sperjurul, crima, imoralitatea și furtul pentru că ar încălca Decalogul.

-V-

Creștinul vrea ca aceia care-l conduc să primească lumina cerească pururi imaculată, ca să-i poată asculta și ca să li se poată supune. Din păcate în lumea secularizată în care trăim nu mai există supunere fără servilism sau rezistență fără revoltă. Oamenii se supun când sunt slabi, se revoltă când se simt puternici și în loc să le arate calea cea dreaptă liderilor încearcă să le ia locul.

Principiul ascultării, supunerii fiind numărul, forța, dreptul e dat de forță și forța e dreptul. De unde concluzia admisă astăzi de toți că succesul legitimează orice. Societatea lipsită de Dumnezeu ajunge o junglă.

Predescu Virgil