Religia
-I-
După ce l-am admis pe Dumnezeu, mi-a trebuit ceva timp ca să înţeleg că
existenţa Sa implică în mod necesar o Religie, adică o reglementare a
raporturilor omului cu idealul divin.
Nu puteam de asemenea tăgădui utilitatea socială a Religiei. Filozofii din
toate epocile au recunoscut-o şi trecutul o confirmă. Societăţile omeneşti au
la bază credinţa în zei. Dacă teoretic un individ cu studii superioare şi moral
s-ar putea lipsi de ea, necesitatea sa pentru masa mai puţin instruită şi
impresionabilă e evidentă. Religia influenţează zone ale inimii inaccesibile normelor
stabilite de oameni. Ea pune ordine în lumea morală, ea e legea sufletelor.
Fără ea ar fi haos şi anarhie. Distrugerea unei Religii a antrenat întotdeauna
după sine declinul sau distrugerea societăţii care o practica.
Religiozitatea e pentru Naţiune o formă de manifestare a instinctului său
colectiv de conservare. Nefiind filozoafă, majoritatea oamenilor a primit în
sânge toată doza de metafizică necesară existenţei sale şi anume: sentimentul
religios, nevoia de a crede în Dumnezeu, nevoia de a avea o lege morală. Religia
e cea care ne deosebeşte cel mai mult de animale. Ea e baza moralei. Dacă nu
vine de la Dumnezeu, dacă e produsul raţiunii, morala are doar o valoare
relativă fiind la discreţia slăbiciunilor omeneşti. Iată de ce am ajuns să nu mai
văd în aşa-zisa morală independentă decât o concepţie absurdă. Aşa cum pământul
e legat de soare prin forţa centripetă, aşa şi insul e legat de soarele său
moral care e Dumnezeu. Atracţia divină contrabalansează forța
centrifugă produsă de firea rea a omului, de patimile lui, care altfel l-ar
împinge în neant.
-II-
Întemeietorii şcolii pozitiviste au vrut să facem abstracţie de tot ce nu
putem cuprinde cu mintea şi să renunţăm să ne mai ocupăm de Dumnezeu pentru că
e incognoscibil. Deci fără Religie. Dar zădărnicia acestui raţionament sare în
ochi. Fascinația necunoscutului e forţa care înalţă sufletul uman spre o lume
superioară, care îl împinge în mod constant spre Religie.
-III-
M-am întrebat adesea dacă ar putea exista o teologie capabilă să satisfacă
în acelaşi timp o minoritate de gânditori mai mult sau mai puţin savanţi,
înclinaţi spre analiză şi mulţimea oamenilor simpli, credincioşi, înclinaţi
spre sinteză.
Nu suntem în viaţă asemenea călătorilor dintr-un autobuz, unde cei ce se
tem de frig vor să închidă tot, iar cei ce se tem de căldură să deschidă tot? Nu
e raţional să facem concesii celor care par să aibă mai multă nevoie de ele? Nu
după amabilitatea cu care-şi sacrifică confortul, tihna pentru acelea ale
aproapelui se recunosc oamenii binecrescuţi, marile caractere?
E evident că nu există concepţii acceptate de toată lumea. Prin urmare ateii
s-ar cuveni să evite să-şi impună părerile unor persoane care au propriul lor
mod de a vedea lucrurile într-un domeniu unde savantul are tot atâtea cunoştinţe
ca neştiutorul. Oricât de superiori s-ar crede cei fără Dumnezeu, e important
să nu piardă din vedere că omul e supus greşelii şi că un pic de modestie e o
dovadă de bun-simţ.
-IV-
Religia ne dă fiecăruia unealta cea mai necesară vieţii de fiecare zi şi le
oferă conducătorilor de Statului singurul mijloc de a feri Naţiunea de
nenorociri. Când nu se ţine cont de viaţa umană, nu se nu se ţine cont nici de viaţa
societăţii şi când nu se ţine cont de viaţa societăţii nu e posibilă
organizarea ei. Soluţia e aşadar o credinţă religioasă şi morală. Problemele
sociale nu ar exista, dacă toţi am crede în Dumnezeu.
Înţelegeam prin urmare necesitatea Religiei şi admiram acţiunea sa socială.
Voiam însă să mă limitez la Religia naturală. Acceptam, asemenea protestanţilor,
un Dumnezeu interior, dar respingeam ca practici superstiţioase nedemne de un
spirit liber orice manifestări religioase colective. Când mi-am dat seama de
ataşamentul tenace al maselor pentru cultul comun, am înţeles ce rădăcini
profunde are acesta în firea omenească. Să vrei să împiedici sentimentul
religios să se manifeste exterior şi obștesc e ca şi cum ai interzice gândirii
să se exprime prin cuvinte sau în scris.
-V-
Cei care combat Religia s-au gândit la ce s-ar întâmpla dacă ea ar dispare?
Majoritatea dispune de un bagaj restrâns de cunoştinţe, iar cei instruiţi au o
mulţime de lacune. Chiar în elită, sunt puţini cei care au înclinaţie şi timp
pentru metafizică. Ar trebui tratată
preferenţial această minoritate infimă, imposibil de satisfăcut şi neglijată masa
imensă care nu gândeşte, dar mai ales nu simte ca ea? În afară de filozofi sau de literaţi care ştiu să raţioneze şi
care au posibilitatea s-o facă, e mulţimea nefericiţilor aflată permanent în
luptă pentru pâinea zilnică. Nu ar fi o crimă să-i punem să filozofeze în loc
să-i lăsăm să-şi câştige existenţa?
Religia le transmite tuturor claselor de cetăţeni ideile de morală, de
ordine, de datorie, de omenie, de dreptate. Puţini pot avea cunoştinţe
ştiinţifice temeinice. Învăţăturile Religiei le poate dobândi oricine. Prin
Religie se dezvăluie oamenilor de orice condiţie toate adevărurile folositoare
şi necesare.
-VI-
Religia, filozofia poporului, e superioară oricărei gândiri şi la ea ajung
toate concepţiile generale despre lume demne de respect. Religiile îi învaţă pe
oameni virtutea, munca şi dreptatea. Creştinismul a îmbogăţit aceste învăţături
adăugându-le smerenia şi jertfa. De fapt Religia e aceea care permite
societăţii să existe şi să progreseze, nu ateismul.
Religia a făcut toată munca filozofică pentru aceia care nu o puteau face,
le-a dat substanţa adevărului, i-a ferit de o mare risipă de timp şi de greşeli
nenumărate. Ea le-a pus în mâini un manual de viaţă util, care nu-i împiedică
pe cei care-l găsesc sumar să caute mai multe cunoştinţe în altă parte, dacă
există, dar care nu le dă dreptul să ceară înlăturarea Religiei sau
transformarea ei după chipul lor.
Predescu Virgil
_____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu