RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (16)

SOCIETATEA

Milostenia

-I-

Milostenia e o îndatorire şi presupune iubire de oameni. Iubirea de oameni e însă de neconceput fără dreptate. Am primit în viaţă mai mult decât am meritat. Am făptuit răutăți şi nu toate au fost pedepsite. Ni s-a făcut bine şi nici nu am observat. E drept prin urmare să le răspundem celorlalţi la bine cu bine şi să le iertăm la rândul nostru greșelile. 

Iată definiția pe care o dă filozoful Leibnitz iubirii de oameni: „Să-i iubești pe ceilalţi înseamnă să te bucure fericirea lor şi să te doară suferința lor.”

Gottfried Wilhelm von Leibniz (1646 - 1716)

-II-

Nimeni nu ne poate obliga să fim sensibili la fericirea sau la suferința altora. Totuşi o viață trăită fără să ne pese de semenii noștri e o viață la fel de blamabilă ca aceea a slugii din parabolă care îşi îngroapă banul de aur în loc să-l valorifice. Sunt în noi forțe cum ar fi inteligența, inima care nu ne-au fost date pentru a rămâne nefolosite sau pentru a ne folosi doar nouă.

Unii pretind că nu au ocazia să facă bine. Le-am putea răspunde că ar fi de ajuns să privească în jur. Au nevoie de serviciile noastre Familia, prietenii, necunoscuții chiar. Putem schimba zilnic în bine situaţia cuiva. Cine e util şi altora are parte de bucurii durabile, pentru că împărtășește trăirile celor pe care-i ajută.

-III-

Cuvântul „bucurii” să nu ne facă nerealiști. Recunoștința e rară. Înțelegerea perfectă a intențiilor noastre şi mai rară. Ce ne va merge cu adevărat la inimă va fi sentimentul că ne aducem contribuția la afirmarea binelui. El a făcut posibile nenumărate fapte bune care au ușurat povara de nevoi şi de griji de pe umerii multora.

Nu avem dreptul să spunem: „Nu are rost. Ce pot face e prea puţin.” Un viitor senin se obţine prin progrese realizate în timp ca urmare a acumulării de eforturi aparent lipsite de însemnătate sau de rezultate. Gândurile bune, faptele generoase nu se pierd, cu toate că uneori nu li se văd efectele.

-IV-

   

Oricare ne-ar fi condiţia sau vârsta, învățătura sau ignoranța, bogăţia sau sărăcia, putem nutri ambiția de a fi drepți şi buni. O astfel de ambiție e deosebit de tonică pentru noi înşine, dându-ne un țel superior intereselor sau satisfacțiilor personale. Să trăim doar pentru noi e meschin. Să ne cultivăm grădina, dar să dărâmăm zidurile din jurul ei ca aceia care au nevoie de sprijinul nostru să poată intra.

În zilele noastre cuvântul altruism tinde să înlocuiască cuvântul milostenie, deşi are defectul că exprimă prea formalist capacitatea de a ne identifica cu ceilalţi. Aceia pe care cuvântul milostenie îi deranjează consideră că el exprimă inegalitatea. În realitate milostenia e iubire, adică suprema egalitate a sufletelor.   

-V-

Sunt ființe predispuse firesc să se gândească mai mult la ceilalţi decât la ele. Când o asemenea înclinație nu e spontană, poate fi dobândită. Să adăugăm că milostenia nu se limitează la a dărui. Adevărata milostenie e sufletul existenței. Ea se aplică tuturor împrejurărilor, ea repară lucrarea răului prin aceea a binelui, ea inspiră  o gingășie care face nedureroasă pansarea rănilor, ea adaugă îndatoririlor obligațiile voluntare. O persoană milostivă nu doar respectă viaţa semenilor săi, ci chiar şi-ar da viaţa pentru ei. Femeile practică acest gen de eroism în ciuda slăbiciunii lor fizice. Cutezanța de care ele dau dovadă în situații dificile e atât de obișnuită, că nu surprinde pe nimeni.      

Câte nu au făcut femeile în teribilul an 1944 pentru a atenua ororile războiului! O doctoriță a împiedicat expedierea într-un lagăr din U.R.S.S. a soldaților răniți din spitalul unde se afla şi bunicul meu lovit în piept de un glonț în timpul luptelor din nordul Moldovei. Bunica unei prietene, infirmieră participantă la toată Campania din Est, a cerut imediat după Actul de la 23 August să fie trimisă în regiunea Karaganda din R.S.S. Kazahă pentru a-i ajuta pe prizonierii de război români aflați acolo. Ceea ce ea le-a adus a fost mai ales mângâierea regăsirii cuiva din Patrie. Faptul de a le spune acelor necunoscuți „Sunt româncă”, de a le vorbi în românește de Ţară, de a le trata după puterile ei bolile a fost un act de supremă milostenie.  

Lagărul "KARLAG" din regiunea Karaganda, Kazahstan

-VI-

Învățătura dată neștiutorilor e la fel de importantă ca mâncarea dată flămânzilor, fiindcă e cât se poate de adevărat că omul nu trăiește doar cu pâine. În jurul nostru vom găsi întotdeauna pe cineva care să aibă nevoie de hrană pentru minte şi suflet. Cunoștințele noastre, înțelepciunea noastră pot fi folositoare altora şi avem obligaţia să li le oferim fără rețineri. Darul pentru minte şi inimă e prioritar. La moartea unei femei meritoase, cei care au cunoscut-o spuneau emoționați: „Ce se va întâmpla cu noi? Eram toţi săracii ei.”  

-VII-

Milostenia ne cere să facem bine inclusiv celor de care avem motive să ne plângem. Ea e mai puţin rigidă ca dreptatea, care ne determină să-l lăsăm pe rău să-şi primească pedeapsa meritată. „Dacă-i abandonăm pe răi, ei vor deveni mai răi”, spunea filozoful Platon. Pe acest principiu, transformat în poruncă de creștinism, se bazează orice regenerare socială. Nu există om care să nu poată fi făcut mai bun cu tact, cu blândețe, cu înțelepciune. Când răul ne-a fost făcut nouă, iertarea e cea mai admirabilă formă a milosteniei, pentru că înfrânge în noi trufia.

Platon

Simpla iertare poate fi amestecată cu o cantitate oarecare de resentimente. Scopul ar fi să ne purtăm omenește cu dușmanii, pentru că să-i iubim efectiv nu e posibil. Afecțiunea e un sentiment, nu o putem impune inimii. Ilustrativă pentru ce am spus e poezia lui Victor Hugo „După luptă”. Pe câmpul acoperit de cadavre un muribund striga „Apă!”. Un ofițer însoțit de un soldat, care treceau călare prin apropiere, l-au auzit. Ofițerul, tatăl poetului, îi întinde plosca sa soldatului ca s-o dea rănitului. În timp ce soldatul se apleca pentru a-l ajuta să bea, rănitul se ridică în capul oaselor şi trase cu pistolul în ofițer. „Lasă-l totuşi să-şi potolească setea”, spuse ofițerul, deşi glonțul trecuse atât de aproape de el că-i smulsese pălăria de pe cap. 

După luptă

Popescu Angela

____________________________

AMOR PATRIAE NOSTRA LEX