BĂTĂLIA DE LA STALINGRAD, U.R.S.S. (1942 – 1943)

Generalități

Bătălia de la Stalingrad, din timpul celui de Al Doilea Război Mondial, e considerată cea mai sângeroasă confruntare militară din istoria omenirii. Din totalul de aproximativ 2.000.000 de oameni scoși din luptă, 841.000 au fost soldați ai Axei şi 1.130.000 sovietici.

Planul Albastru (Ofensiva germană de vară din sud)

Fall Blau (Planul Albastru) a fost pus în practică începând din 28.06.1942. Hitler voia să oprească aprovizionarea sovietică pe Volga şi să captureze câmpurile petroliere din Caucaz, vitale U.R S.S.-ului. Sarcina atingerii obiectivelor a fost încredințată Heeresgruppe A (Grupului de Armate A) şi Heeresgruppe B (Grupului de Armate B).

Heeresgruppe A (Grupul de Armate A), comandant mareşal Wilhelm List, era compus din Panzerarmee 1 (Armata 1 Tancuri) şi Armata a 17-a şi înainta spre sud în direcția Groznâi, Caucaz.

Heeresgruppe B (Grupul de Armate B), comandant mareşal Fedor von Bock apoi mareşal Maximilian von Weichs, era compus din Panzerarmee 4 (Armata 4 Tancuri) şi Armata a 6-a şi înainta spre Stalingrad.     

Românii au participat la operații în subordinea Heeresgruppe B (Grupului de Armate B) cu Armata a 3-a şi cu Armata a 4-a. Cele două armate aveau împreună 228.072 oameni.

Armata a 3-a Română, comandant general Petre Dumitrescu, era compusă din 11 divizii şi a preluat un sector de front lung de 110 km la vest de Stalingrad pe brațul de nord al Cotului Donului.

Armata a 4-a Română, comandant general Constantin Constantinescu-Claps, era compusă din 4 divizii şi a preluat un sector de front lung de peste 200 de kilometri la sud de Stalingrad în stepa Calmucă.

Problemele trupelor române au fost efectivele insuficiente pentru spațiile imense pe care trebuiau să le apere şi dotarea precară.

Soldat român pe Frontul de Est

Operaţiunea Uranus (Contraofensiva sovietică de iarnă)

În toamna anului 1942, Stavka (Comandamentul Suprem al Armatei Roşii) decide declanșarea unei ofensive majore în partea de sud a frontului. Operaţiunea a fost numită Uranus şi forțele implicate inițial reuneau 15 armate cu un total de 1.100.000 de oameni, 800 de tancuri, 13.400 piese de artilerie şi 1.000 de avioane.

Operațiunea Uranus, concepută ca o dublă mişcare de prindere în clește, viza încercuirea forțelor Axei din „Punga de la Stalingrad”, în mare Armata a 6-a Germană, părți din Panzerarmee 4 (Armata 4 Tancuri) şi elemente aparţinând trupelor române, ungurești şi italiene.

Pe 19 noiembrie 1942 la ora șapte şi douăzeci dimineața 3.500 de tunuri sovietice deschid focul asupra poziţiilor Armatei a 3-a Române la nord-vest de Stalingrad.  

Ofensiva terestră a Frontului de Sud-Vest (Grupul de Armate Sud-Vest) al Armatei Roşii începe la ora opt şi cincizeci dimineața. Armata a 5-a de Tancuri, Corpul 4 Tancuri şi Corpul 3 Cavalerie de Gardă sovietice atacă pozițiile românilor. Trei divizii româneşti au fost nevoite să se retragă. Până seara trupele sovietice au respins Armata a 3-a Română, au capturat 27.000 de prizonieri şi au rupt frontul.

Comandantul Heeresgruppe B (Grupului de Armate B), mareşalul Maximilian von Weichs, înţelege imediat pericolul de moarte reprezentat de penetrarea dușmană în dispozitiv şi ordonă un contraatac imediat pentru a restabili situaţia. 

Pe 20 noiembrie 1942, la ora opt dimineaţa, Frontul Stalingrad (Grupul de Armate Stalingrad) al Armatei Roşii intră în luptă la sud de oraş împotriva Armatei a 4-a Române şi a
Panzerarmee 4 (Armatei 4 Tancuri) Germană. În timp ce Armata 65 Sovietică lovește pozițiile Corpului 11 German, Armata 51 Sovietică atacă Corpul 6 Român. Apoi la ora zece dimineaţa Armata 57 Sovietică se alătură atacului. Profitând de confuzia provocată printre germano-români Corpul 4 Mecanizat şi Corpul 13 Mecanizat fac câteva breşe.

Pentru a astupa aceste breșe, germanii trimit în luptă Divizia 29 de Tancuri, singura rezervă existentă, care provoacă pierderi serioase pe flancul stâng al sovieticilor.   

Pe 22 noiembrie 1942 cele două brațe ale cleștelui sovietic converg spre Kalaş. Kalaş e slab apărat de trupe germane de intendență şi de aprovizionare. Corpul 4 Tancuri al Frontului Stalingrad (Grupului de Armate Stalingrad), venind dinspre nord-vest, face aici joncțiunea cu Corpul 4 Mecanizat al Frontului Stalingrad, venind dinspre sud. Încercuirea Stalingradului, unde se aflau Armata a 6-a Germană şi o parte din unitățile române, e completă. Vreo 200.000 de germani şi români sunt prinși în cursă într-un spaţiu orientat nord-sud lung de 50 km şi lat de 40 km.

Operaţiunea Uranus

Comentarii

Înfrângerea de la Stalingrad a tensionat relațiile româno-germane, pentru că militarii români au fost făcuţi vinovați de situaţia tragică a Armatei a 6-a Germane. În realitate românii au luptat ca la Mărășești, au suportat bombardamente de artilerie de o duritate extremă şi au fost atacați de mase mari de tancuri care au trecut efectiv peste ei, fiindcă nu aveau armamentul necesar pentru a riposta.

Cel mai îndârjit acuzator al românilor a fost mareșalul Manstein. Într-o scrisoare de răspuns la acuzaţiile mareșalului Manstein, mareșalul Ion Antonescu spune că a trimis avertismente repetate OKW-ului (Comandamentului Suprem al Armatei Germane) cu privire la pregătirile de ofensivă făcute de trupelor sovietice în apropierea Stalingradului, că a cerut întărirea frontului defensiv cu trupe, armament şi muniţie, că a dovedit ineficiența rezistenței liniare statice şi că nu s-a luat nicio măsură. Mareșalul Manstein  a fost nevoit să recunoască vina comandamentului german şi să laude "serviciile aduse cauzei comune de către România".

Mareşalul Antonescu şi mareşalul Manstein

Generalul von Hauffe afirma într-un raport despre operațiile din sectorul Armatei a 3-a Române "că de la 19 la 27 noiembrie, trupele române, s-au luptat cu vitejie şi au făcut sacrificii eroice", iar generalul Hans Doerr, fost şef al detașamentului de legătură cu Armata a 4-a Română în timpul bătăliei de la Stalingrad scria: "Prăbușirea frontului român la Cotul Donului şi în Stepa Calmucă este vina conducerii supreme germane, care în nemărginita ei îngâmfare dădea aliaților misiuni cărora nu le puteau face faţă".

La Stalingrad am primit o lovitură grea. Armata a 3-a Română si Armata a 4-a Română au pierdut împreună 155.010 oameni, dar au provocat inamicului pierderi cel puţin la fel de mari ca ale lor.

Tomescu Ionuț

Surse:

1.    http://ro.wikipedia.org/

2.    http://jacqueline-devereaux.blogspot.ro/

3.  http://www.istoria.md/