SOCIETATEA
Cinstea
-I-
Cinstea e îndeobște înţeleasă ca fiind îndeplinirea corectă a tuturor atribuțiilor
sociale. Ea e importantă mai ales în activitățile profesionale. Practicarea în mod scrupulos a unei
meserii cu scopul de a fi utili în primul rând celorlalți e o obligație morală.
Munca bine făcută fiind o îndatorire și cerând probitate presupune respect
de sine. Existenţa respectului de sine îl va face pe funcționarul public să fie
integru, pe scriitor să dea formă artistică doar ideilor nobile şi sănătoase,
pe producător să folosească procedee comerciale ireproșabile ş.a.m.d.. Pe scurt
respectul de sine îi va determina pe cei care-l au să contribuie cât mai mult
la binele general.
Cinstea ne impune totodată sinceritate absolută în cuvinte şi gânduri. Să
minţim din interes e josnicie. Să minţim ca să nu ne asumăm faptele sau
gândurile e laşitate. Anticii disprețuiau atât de mult fățărnicia că n-o
tolerau decât la sclavi.
-II-
Lipsa de onestitate începe chiar de la noi. Recurgerea la justificări când
e vorba de greșelile noastre, la iluzii sau la prejudecăți când e vorba de greșelile
altora e un mod de a ne înșela conștiința. — „Îmi voi răni
prietena, ne spunem, dar e spre binele ei.” — Dacă nu ne-am minţi, am recunoaște
c-o facem din ranchiună.
E apoi falsitatea din jurul nostru. Numeroşi oameni se comportă ca actorii,
adică poartă pe față o mască pe care şi-o scot după ce şi-au terminat de jucat
rolul. E în ce-i privește o ipocrizie mondenă care constă în calcularea
gesturilor, în afișarea unei anumite expresii a feței, în simularea unor
calități inexistente. Puțini vor să se arate cum sunt, deși le-ar folosi. Nimic
nu e mai frumos ca un suflet care nu se teme să se lase ghicit, ca ochii care
privesc viaţa fără ca pleoapele să li se plece pentru a ascunde secretele
gândurilor.
-III-
Prezentarea ca adevărate a unor lucruri neadevărate ne complică existenţa. Să
ceri să i se spună cuiva că lipseşti când nu vrei să-l primeşti poate avea
urmări supărătoare, cu toate că la prima vedere nu înseamnă nimic. Astfel de
inconveniente sunt de temut mai ales când e vorba de farse sau de povești
inventate pentru a ieși dintr-o încurcătură.
Mai delicat e când minciunile sunt spuse pentru a comunica cu menajamente o
veste dureroasă. Darea unei aparenţe înşelătoare realităţilor pare în unele împrejurări
o dovadă de compasiune. Să nu uităm totuşi de consecinţe. Evident că nu putem
ignora sensibilitățile. Însă cu tact, cu bunătate, cu înțelegere lucrurile pot
fi înfățișate aşa cum sunt. Pentru atenuarea suferinței provocate de aflarea a
ceva rău, vorbele de mângâiere sau de îmbărbătare sunt de preferat amăgirii.
Denaturarea adevărului e periculoasă şi gravă. Cuvântul e mai mult decât un
mijloc de comunicare. Depindem el, rezistăm prin el. Să nu mistificăm, să nu
măsluim acest instrument.
-IV-
Sinceritatea nu ne obligă să spunem totul, îndeosebi ce nu ni se cere să
spunem. Remarcaţi că oamenii rău intenționați sunt indiscreți. Folosind
prudența, vom evita să rănim sau să supărăm fără să mințim.
Sunt femei care fabulează ca să aibă subiecte de conversație. Această predispoziție
pentru născociri, pentru înflorituri e urmarea ingeniozității lor naturale care
e rudă bună cu duplicitatea. Şi cât le-ar fi de necesară francheţea pentru a scăpa
ele şi semenele lor de un stigmat străvechi! Suntem într-adevăr atât de profund
impregnaţi de prejudecata că femeile nu pot fi leale că am ajuns să dăm cu greu
crezare spuselor lor. Femeia care în raporturile sociale, afaceri, prietenii nu
minte niciodată, care nu exagerează nimic, care repetă o frază textual fără
să-i modifice o silabă va fi respectată şi situaţia sa, modestă sau nu, se va
consolida. Înaintea oricăror revendicări, doamnele şi domnişoarele ar face bine
să solicite cu dovezi în sprijin dreptul la încredere.
Viclenia e folosită de unele femei ca să-şi stăpânească Familia şi de unele
tinere ca să se sustragă autorităţii. Eroare gravă! Subterfugiile provoacă
iritare când sunt date în vileag. Fie că e vorba de copii, de părinţi, de soţ o
femeie va avea întotdeauna de câştigat, dacă nu recurge la tertipuri nedemne de
ea. O influență clădită pe înșelăciune nu durează.
-V-
Educația ar trebui să le dea tinerelor mândria sincerității. E necesar să
le facem să deteste micile manevre şi să le demonstrăm ce pierd din cauza lor.
Îmi amintesc de două surori adolescente certate de mama lor pentru o greșeală
oarecare. Cea mică încerca zadarnic să se dezvinovățească, pe când celei mari îi
fu de ajuns să spună că la mijloc e o greşeală. Multă indignare din partea
celei mici: „Pe ea o crezi şi pe mine nu! — Sora ta nu m-a minţit niciodată”,
răspunse simplu mama. Impresia produsă de întâmplarea relatată mai sus asupra fetei
abia trecute de vârsta copilăriei a fost atât de intensă, atât de umilitoare, că
mult timp după aceea încă mai vorbea de ea.
Să nu scăpăm din vedere nici de posibilitatea angajării involuntare pe
căile ce duc la respingătoarea ipocrizie sistematică. Abilitatea nu e infailibilă,
buna-credință și echitatea sunt mult mai eficiente ca ea. În plus sforăriile
zise feminine sunt privite în general cu o îngăduință cam dispreţuitoare. Femeilor
li se scuză lipsa de sinceritate fiindcă
sunt considerate lipsite de energie şi de sentimentul onoarei. Cine e dispusă
să nu fie întotdeauna perfect loială ar face bine să nu nesocotească o asemenea
ruşine.
-VI-
Indiscreţia e o formă de necinste. Secretul care ne e încredinţat nu ne
aparţine. Secretul care nu ne e încredinţat nu ne aparţine nici el. Să divulgăm
ce ni s-a spus sau să aflăm ce nu ni s-a spus e hoţie.
Nevoia de a ne da importanţă sau de a stârni interesul ne face uneori să
dezvăluim ce se cere trecut sub tăcere. Un cuvânt indiscret e ca un glonţ tras
la întâmplare, se pierde în vânt sau răneşte grav. Multe femei, excelente de
altfel, nu bănuiesc răul făcut de flecăreala lor. Cine are secrete importante
ar face bine să le păstreze pentru sine.
Lingușirea e tot o formă de necinste. Faptul că lipsa de politeţe e
penibilă nu ne obligă la o atitudine elogioasă nesinceră. Atunci când o
persoană e demnă de admirat, să nu ne zgârcim cu laudele. Complimentele sincere
ne-o vor face prietenă. Atunci când o persoană nu ne place, să nu o ridicăm în
slavă. Complimentele fără acoperire ar putea-o face să creadă că e ironizată.
-VII-
Fără cinste, fără echitate nu există simpatii durabile, pentru că nu au o
bază solidă. Fără cinste, fără echitate valoarea unui om nu poate fi apreciată,
pentru că nu se poate ști dacă e reală sau nu.
„Am spus adevărul în fiecare zi, prietenă a zeilor”, scrie pe un mormânt roman
din antichitate. E un epitaf extrem de grăitor prin scurtimea sa.
Popescu Angela
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu