De ce toate Popoarele sunt mândre de Ţările
lor în ciuda relelor prezente sau trecute?
De ce Popoarele se simt profund rănite când Ţările le sunt sfârtecate, amputate, umilite?
Răspunsul e simplu. Ţările, care nu sunt doar petice de pământ, se identifică cu Popoarele lor.
Ţara noastră e ca noi. Înţeleaptă, cuminte, blândă, statornică în ale ei. Ea e ceea ce e şi ceea ce facem noi să fie. E iarnă geroasă, vară caniculară, dar, pe măsura eforturilor noastre, poate fi şi câmp acoperit de holde şi casă şi uzină şi sfântă biserică. La fel ca noi care suntem ceea ce suntem, ceea ce devenim sau mai degrabă ceea ce facem noi din noi. Asta e lege şi nu cunoaşte excepţii.
Viaţa e vis şi realitate în acelaşi timp. Ea trebuie să fie şi vis şi realitate. Dacă evadează în vis, încetează să mai fie viaţă. Dacă e doar realitate dură, brută încremeneşte, moare, sau, mai rău, se distruge în convulsii interminabile. Aşa trăiesc Popoarele. Aşa trăiesc Ţările. Au nevoie de un mare vis care să le înalţe sufletul, care să le ţină unite. Viaţa nu se poate clădi doar pe interes.
În acelaşi timp e nevoie ca în fiecare zi să ne întoarcem la plug, la servici sau la şcoală. Totul trebuie reluat şi clădit iar şi iar. Aşa şi nu altfel o Ţară poate fi prosperă, puternică şi liberă. Un pic de noroc în viaţă nu strică, dar prosperitatea, puterea şi libertatea se obţin prin eforturi zilnice. Astfel o Ţară poate fi soartă şi fericire. Soarta ţi-o faci. Fericirea ţi-o clădeşti cu trudă zi de zi.
Ţara e a noastră şi trebuie să rămână a noastră pentru că e visul nostru şi numai al nostru, pentru că o facem după chipul nostru. Renunţarea la vis ne-ar transforma în slugi apatride fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor. Ar fi o greşeală la fel de mare dacă ne-am lăsa în voia soartei. Soarta pe care nu ne-o facem noi, ne-o vor face alţii. Viitorul se construieşte în prezent.
Popescu Angela
___________________________De ce Popoarele se simt profund rănite când Ţările le sunt sfârtecate, amputate, umilite?
Răspunsul e simplu. Ţările, care nu sunt doar petice de pământ, se identifică cu Popoarele lor.
Ţara noastră e ca noi. Înţeleaptă, cuminte, blândă, statornică în ale ei. Ea e ceea ce e şi ceea ce facem noi să fie. E iarnă geroasă, vară caniculară, dar, pe măsura eforturilor noastre, poate fi şi câmp acoperit de holde şi casă şi uzină şi sfântă biserică. La fel ca noi care suntem ceea ce suntem, ceea ce devenim sau mai degrabă ceea ce facem noi din noi. Asta e lege şi nu cunoaşte excepţii.
Viaţa e vis şi realitate în acelaşi timp. Ea trebuie să fie şi vis şi realitate. Dacă evadează în vis, încetează să mai fie viaţă. Dacă e doar realitate dură, brută încremeneşte, moare, sau, mai rău, se distruge în convulsii interminabile. Aşa trăiesc Popoarele. Aşa trăiesc Ţările. Au nevoie de un mare vis care să le înalţe sufletul, care să le ţină unite. Viaţa nu se poate clădi doar pe interes.
În acelaşi timp e nevoie ca în fiecare zi să ne întoarcem la plug, la servici sau la şcoală. Totul trebuie reluat şi clădit iar şi iar. Aşa şi nu altfel o Ţară poate fi prosperă, puternică şi liberă. Un pic de noroc în viaţă nu strică, dar prosperitatea, puterea şi libertatea se obţin prin eforturi zilnice. Astfel o Ţară poate fi soartă şi fericire. Soarta ţi-o faci. Fericirea ţi-o clădeşti cu trudă zi de zi.
Ţara e a noastră şi trebuie să rămână a noastră pentru că e visul nostru şi numai al nostru, pentru că o facem după chipul nostru. Renunţarea la vis ne-ar transforma în slugi apatride fără rădăcini, fără trecut şi fără viitor. Ar fi o greşeală la fel de mare dacă ne-am lăsa în voia soartei. Soarta pe care nu ne-o facem noi, ne-o vor face alţii. Viitorul se construieşte în prezent.
Popescu Angela
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu