CONSIDERAŢII

Credinciosul îl poartă pe Dumnezeu în inima sa, dar trebuie să-şi manifeste credinţa şi în lume. El dobândeşte confirmarea vizibilă a vocaţiei sale creştine înăbuşindu-şi egoismul şi consacrându-se binelui aproapelui. Reprimarea egoismului, mărturie a prezenţei lui Dumnezeu în fiinţa sa, face ca activitatea credinciosului să se orienteze spre ţeluri altruiste. 

Cetăţeanul, funcţionarul, magistratul şi soldatul devin prin slujirea Patriei, deci a aproapelui, membrii unei comunităţi de colaboratori la lucrarea divină. Aceia dintre ei care pun pe planul doi binele propriu pentru a se devota binelui comun, se realizează prin această renunţare de sine şi prin îndeplinirea datoriei faţă de ceilalţi.

Orice individ, indiferent de rangul său social, trebuie să slujească Patria. Patria e o entitate ideală prin care Dumnezeu înalţă şi formează oamenii conform ţelurilor sale supreme. Cum poate cel care nu iubeşte Patria, pe care o vede, să iubească Patria cerească, pe care nu o vede? Cum poate cel care nu-şi iubeşte conaţionalii, pe care-i vede, să-l iubească pe Dumnezeu, pe care nu-l vede? Cine nu se simte ataşat de Patrie, nu se simte ataşat nici de Dumnezeu.

E o datorie pentru credincios de a trăi pentru Patrie, aşa cum trăieşte pentru Familie. Această dăruire de sine nu e un sacrificiu, ci un mijloc pentru om de a se împlini. Credinciosul îşi poate găsi mântuirea doar prin Biserică şi raţiunea de a fi doar prin devotament faţă de Patrie.

Tomescu Ionuţ (Toio)
_____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX