Curajul
-I-
Îndeplinirea datoriei întâmpină în
unele împrejurări dificultăți, rezistențe pe care nu le putem depăși fără
curaj. Curajul e o virtute. În timpuri îndepărtate el era mai
apreciat ca azi. Dacă-l aveai, aveai un renume bun şi nimic altceva nu mai
conta.
-II-
Fără curaj omul rațional şi dârz nu
reușește. El rămâne neputincios în treburi importante chiar în momente
grave şi decisive. Nu toţi ne naștem curajoși, se va spune, ţine de
temperament. E adevărat. Dar toţi putem deveni curajoși. Curajul
se dobândeşte la fel ca înțelepciunea şi voinţa.
Pe câmpul de luptă cei care se vor bate
cu cea mai mare îndrăzneală sunt cei care inițial au fost foarte speriați. Turenne
mărturisea că era mereu cuprins de spaimă la începutul unei lupte, chiar după
douăzeci de ani de războaie. Cu un amestec de mânie şi de ironie, marele
soldat francez îşi făcea curaj astfel: „Tremură, trup, nici nu ştii unde vreau
să te duc!”
-III-
Adevăratul curaj rezultă din voinţa
omului stăpân pe sine având sentimentul datoriei împins până la
sacrificiu. Obișnuința de a avea curaj stimulează cutezanța. Să faci
o primă faptă curajoasă, când pericolul e mare, ușurează după aceea
manifestările de curaj. Cei care înfruntă violența mării şi furtuna ca să
ajute o navă în pericol îşi vor repeta isprava liniștiți şi cu
curaj. Soldatul, care tremură din toate mădularele în prima luptă, va
intra apoi în foc şi va privi prăpădul din jurul lui fără să se tulbure şi fără
să tresară.
Ne putem exersa curajul în viaţa de
toate zilele. Curajul căpătat în lucruri mărunte ne va ajuta să fim curajoși
în cele mari, ne va permite la nevoie să mergem în întâmpinarea pericolului, a suferinței. Datoria
ne inspiră curajul. Răsplata, părerea celorlalţi, nu ar trebui să ne influențeze
acţiunile. Să vrei răsplată, renume pentru o faptă bună în locul satisfacției
date de datoria împlinită înseamnă să renunți la merit.
-IV-
Se spune despre un om harnic, care nu-şi
pierde timpul, care nu-şi cruță puterile, că e curajos. Genul de curaj de care
el dă dovadă e curaj adevărat, curaj pur şi simplu. Curajul care
însuflețește soldatul în luptă. Curajul care-l face pe omul inimos să
înfrunte greutățile, obstacolele, pericolele. Curajul care ne determină să
acceptăm fără ezitare, fără să ne lăsăm copleșiți, toate greutățile vieții, tot
ce datoria ne impune, tot ce un sentiment generos ne face să suportăm fără să
avem vreo obligaţie morală.
Ca şi curajul, lașitatea nu are nici ea
nuanțe. Din lașitate fugim de muncă, de oboseala provocată de ea, sau fugim
din faţa dușmanului în luptă. Lașitatea ne face să refuzăm îndatoririle
obositoare sau periculoase şi responsabilitățile unei Familiei numeroase.
Lașitatea e josnică şi prostească. Lașul
nu-şi asigură nici siguranţa, nici traiul. Ambele se câştigă prin efort,
prin curaj. Soldatul care dezertează de frică are mai multe șanse de a fi ucis
decât soldatul care rezistă dușmanului rămânând la post.
-V-
În afara curajului fizic şi moral,
există un curaj aparte numit curaj civic. E curajul omului trăind în
societate, al cetățeanului. Cetățeanul curajos rezistă modelor, tendințelor
sau imoralității şi-şi urmează calea pe care-l îndrumă raţiunea şi conştiinţa
sa. El îşi asumă, indiferent de risc, deplina responsabilitate a
hotărârilor şi faptelor sale știind că îşi face datoria. Când vântul
rătăcirii suflă peste toţi şi există riscul de a i se ceda, cetățeanul curajos
rămâne el însuşi şi-şi urmează neabătut calea pe care şi-a trasat-o. El iubește
virtutea şi urăște viciul chiar când viciul e atotputernic şi virtutea batjocorită
fără milă. El îşi pune în armonie purtarea cu ideile în care
crede. Fapta la el e în acord cu cuvântul şi cuvântul e în acord cu
gândul. Curajul civic e cel mai greu de practicat şi cel mai
rar. Omul îndrumat de rațiune, animat de voinţă va avea curaj civic în mod
firesc. El va fi curajos în sensul deplin al cuvântului.
-VI-
După cum spuneam, curajul e unul, nu are
nuanțe. Aceasta se verifică clipă de clipă la indivizi. Dar unitatea
curajului o întâlnim şi la Popoare. Există Popoare active şi curajoase. Există
şi Popoare lipsite de vlagă, inerte şi lașe. Există de asemenea Popoare
care au trecut din prima categorie în a doua. Coruperea ideilor şi
moravurilor, degradând indivizii, degenerează Popoarele, zdrobește în ele
energia, resortul, calitățile native, viaţa. Dar un Popor îşi poate veni
în fire, se poate ridica şi redeveni ce a fost. Istoria oferă exemple în
acest sens. Îndreptarea Popoarelor decăzute e prin urmare posibilă. Cine
îşi vede amenințat Poporul de imoralitate, de lipsă de voinţă şi de curaj nu
trebuie să-şi piardă speranța.
-VII-
Popoarele, aşa cum sunt acum, se află pe
diverse trepte ale scării virtuților umane. Unele sus în plină dezvoltare
a tot ce face omul mare, frumos şi bun, altele jos la limita abjecției
imaginabile. Primele sunt Popoare caracterizate prin curaj, moralitate,
mândrie şi iubire de libertate. Ultimele sunt Popoare caracterizate prin
apatie, prin imoralitate şi prin lipsă de aspirații. La primele oamenii
sunt viteji la locurile lor de muncă, viteji în lupta cu greutățile presupuse
de creşterea copiilor, viteji pe câmpul de luptă.
Un om harnic şi un tată bun e şi un
soldat bun. Omul curajos e curajos în toate. La fel şi Popoarele. Cele
care au curaj în muncă şi în viaţă, au curaj şi în luptă şi datorită curajului
îşi împlinesc destinul. Ele sunt victorioase atât în munca lor cât şi în
război.
-VIII-
Conchide tu, prietene! Sunt sigur
că vei vrea să devii curajos pentru ca România să fie puternică.
Dordea Cosmin
______________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu