CONFESIUNILE UNUI FOST ATEU (7)

Păcatul strămoşesc

-I-

Admitem apariţia unui spic dintr-un bob de grâu, a unui stejar dintr-o ghindă şi în general existenţa concretă a firii deoarece simțurile nu ne permit să ne îndoim de ele.

Or tradiția, ochiul secolelor trecute, ne spune că primii oameni au fost un bărbat şi o femeie făcuţi de Dumnezeu împreună cu toate câte sunt.  

Ştiința respinge creaţionismul. Fiindcă nu reuşeşte să-l cuprindă într-o formulă matematică, ea îl neagă. E incontestabil, în ce-o priveşte,  că nu poate dovedi contrarul sau găsi o altă soluţie cât de cât satisfăcătoare.     

-II-

Iniţial păcatul strămoşesc m-a nedumerit. Eram surprins că Dumnezeu nu i-a împiedicat pe Adam şi pe Eva să greşească şi că-i pedepseşte pe copii pentru ce au comis părinţii. Mi se părea că-I lipseşte fie preştiinţa, fie bunătatea. Vedeam aşadar nişte contradicții în felul cum e concepută Divinitatea. Iată de ce nu am dat dovadă de religiozitate de la bun început.  

Cu timpul mi-am schimbat felul de a gândi. Neputând pune la îndoială nici existenţa lui Dumnezeu, nici existenţa relelor din lume, am căutat în cercetarea omului  un răspuns la nedumeririle mele referitoare la dogmă. Aşa am ajuns la o cunoaştere care a modificat aspectul problemei şi m-a făcut s-o privesc altfel.

-III-

Dumnezeu i-a dat omului libertate. Esenţa omului e voinţa sa neîngrădită. Libertatea admisă permite răsplata sau pedeapsa. Omul răspunde deci pentru purtarea sa şi sancționarea vinovatului e consecinţa dreptății divine care nu exclude mila. 

Să recunoaștem că doar Sfânta Scriptură ne arată exact cauza nenorocirilor noastre. Ce ne face să suferim e într-adevăr aici şi nu contrazice Biblia. Depindem unii de alţii. Faptele părinților se răsfrâng asupra copiilor. Istoria nu e decât o enumerare a ceea ce li s-a întâmplat Popoarelor ca urmare a comportamentului lor şi al predecesorilor lor.       

Predescu Virgil
_____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX