de maior (r) Tomescu Vasile
Mă înfior când cuvântul Patrie rostesc.
Plecat în Ţară străină auzindu-l tresar;
Îmi răsună-n suflet ca un imn ceresc,
Ca vocea iubitei sau ca paşii ei pe trotuar.
Munţi învăluiţi în ale dimineţii ceţuri alburii,
Văi pe care le îmbracă a nopții brumă,
Câmpii mănoase, dealuri acoperite de vii,
Turnuri vechi argintate de razele de lună,
Pajişti, poteci iuţi, ziduri cenuşii,
Fântâni unde ţăranii vitele-şi adapă
Vorbind despre ce s-a-ntâmplat peste zi,
Fumându-şi ţigara sau bând apă,
Casa părintească unde-n vatră arde focul,
Fumul ce se-nalţă din horn spre cerul mohorât,
Ograda unde, copii, ne luam cu jocul…
Lucruri neînsufleţite cum de vă iubesc atât?!
23 februarie 1942
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu