RÂNDURI PENTRU DOMNIŞOARE (4)

FAMILIA

Tânăra la părinţi

-I-

Dacă în cercul Familiei rolul femeii e activ, acela al tinerei e şi activ şi pasiv. Vreau să spun că e necesar ca activitatea sa să se exercite în primul rând în folosul alor săi. Iat-o ajunsă la vârsta când educaţia i s-a terminat, când sacrificiile făcute de părinţi pentru ea au încetat. Vor trece nişte ani înainte ca ea să-şi  întemeieze propria Familie. Va rămâne, deci, în continuare în cămin. Ce va face cât va mai sta acolo?   

E încântătoare, se înţelege, dar e de ajuns pentru o fiinţă umană? Unele cred că da. Se preocupă doar de aspectul lor exterior, se străduiesc să placă fără să remarce că admiraţia care li se arată nu are nimic măgulitor. Despre o tânără frumoasă, care nu-şi dezvoltă inteligenţa şi inima, se va spune ce spunea Milton, orb, despre soţia sa: „E ca un trandafir, îmi dau seama după spini.” Mulţi părinţi, fără să fie orbi, ar putea  repeta aceleaşi cuvinte. Calităţile exterioare asigură în lume un oarecare succes, dar sunt mai puţin importante în Familie. Cel mai drăguţ chip, dacă e posac, îşi pierde mult din farmec, în timp ce o bună dispoziţie constantă, lipsa toanelor şi a irascibilităţii aduc bucurie într-o casă.

-II-

Nevoia de distracţie a unei tinere e de fapt o prejudecată. Fiica s-ar cuveni să-şi însenineze tatăl îngrijorat de viitor sau obosit de muncă, mama care se zbate pentru toţi, fraţii preocupaţi de carierele lor.

E ciudat că tinerele, la o vârstă când totul e nou, par adesea plictisite şi imposibil de înveselit. Cele mai multe dintre ele trăiesc liniştite, părinţii scutindu-le de corvezi şi satisfăcându-le capriciile în limita posibilităţilor. Au deci timp să-şi dezvolte talentele şi cu toate acestea se plictisesc, ba chiar pozează în victime. 

Iat-o pe domnişoara X… Ei bine, ea striveşte totul în cale, oprimă o mamă prea slabă care
i-a devenit satelit şi terorizează un tată care nu-şi mai exercită autoritatea asupra ei ca să nu o supere. Rebela domnişoară X comandă, conduce, se revoltă împotriva oricui încearcă
să-i impună ceva, declară că are propriile sale idei şi le impune cu orice preţ. Ceea ce nu o împiedică să-şi plângă de milă.

Şi pe „biata” Z… Aceasta e mai puţin bătăioasă. S-a închis în turnul său de fildeş, trăieşte acolo detaşată de toate şi pentru că nu a fost acceptată de Familie ca regină atotputernică declară că Familia nu o mai interesează decât foarte puţin. Dacă mama o mustră se bosumflă şi face pe neînţeleasa.
Las la o parte pe aiuritele care consideră distracţia obligatorie, deşi e doar o odihnă permisă. Să te distrezi când poţi, foarte bine, dar să faci din asta o preocupare permanentă, niciodată.

-III-

Din fericire cea mai mare parte a fetelor nu caută întotdeauna distracţia. O tânără de oarecare valoare e o personalitate în formare. Dorinţa de afirmare o face să aștepte cu nerăbdare să i se ofere o şansă, iar dacă aşteptarea se prelungeşte, îşi pierde răbdarea. Ea ar vrea independenţă pentru a putea atinge un ţel oarecare. Dar cine o împiedică să aibă un ţel? Ar putea, de exemplu, să-şi perfecţioneze fiinţa morală, să-şi dezvolte spiritul, să stea drept în faţa vieţii în loc să se legene în iluzii. Nu-i trebuie decât voinţă.      

Tânăra se poate pregăti pentru viaţă ajutându-şi părinţii. Ea îi va face astfel pe ai săi să beneficieze de calităţile pe care le are, de pregătirea sa. Alături de tatăl său va găsi o mie de modalităţi de a fi utilă, în afară chiar de atenţia pentru detalii caracteristică femeilor. Ştiu un tată care şi-a făcut fiica asociată la firma sa şi consilieră în vânzări. Dacă s-ar fi dovedit superficială sau iresponsabilă, e clar că el nu ar fi implicat-o în afacerea sa. De ea a depins încrederea care i s-a arătat.

-IV-

Muzica, lecturile în comun, jocurile de cărţi ca tabinetul sau macao, tot ce alungă monotonia serilor în Familie, iată domeniul tinerelor. Pentru că nu aparţii nimănui, nu e un motiv să te preocupi în mod egoist doar de tine, ci dimpotrivă o şansă de a fi folositoare.

Independenţa, cum o înţeleg unele, se obţine cu preţul unor responsabilităţi. Ori tânăra nu are nici responsabilităţi, nici experienţă, chiar dacă a învăţat totul din cărţi, de aceea nu are de ce să i se pară dificil să-şi asculte mama.

Românca e în general crescută acasă, ceea ce face ca între ea şi mama ei să apară o comuniune de gusturi şi de gânduri. Viaţa sub acelaşi acoperiş păstrează această apropiere, asemănările de fire o accentuează. Fiica îşi destăinuie îndoielile, visele, entuziasmele mamei sale fiindcă ştie că poate găsi la ea înţelegere sau îndrumare. Astfel mama şi fiica ajung să fie tinere împreună. Nicio afecţiune nu dă rezultate mai bune, nicio afecţiune nu are o influenţă mai salutară asupra cuiva care tocmai pășește în viaţă ca afecţiunea dintre un părinte şi copilul său.  

Tânăra devine ajutorul mamei sale, sfătuitoarea sa în amănunte de interior, mângâierea sa în confruntarea cu neliniştile provocate de griji. Jucând un asemenea rol, care de fapt îi şi aparţine, ea câştigă enorm pentru inimă şi minte. Mama poate să-i călăuzească gândul spre ce ţine de intelect şi s-o pregătească temeinic pentru lucruri serioase, lăsând-o totodată să-şi manifeste liber înclinaţia specifică vârstei pentru veselie, pentru îmbrăcăminte chiar. Buna dispoziţie e o mare virtute, iar eleganţa o formă de manifestare a bunului gust.

-V-

Iată înfăţişat succint tipul de tânără care se impune admiraţiei noastre, iată tânăra model. Şi acest tip ideal poate fi regăsit în toate literaturile de oricine vrea să reflecteze la el. E Antigona, e Cordelia, e adorabila Iphigenia a lui Racine.

Popescu Angela

____________________________

AMOR PATRIAE NOSTRA LEX