BĂTRÂNUL

de maior (r) Vasile Tomescu

Pe drumul cenuşiu şi prăfuit,
Pe care soldaţii noştri au trecut,
Doar un bătrân mai umblă gârbovit
Gândind la ţinutul pierdut.
Uneori de pe buzele-i pălite
Gemete se înalţă către cer.
E regretul zilelor trecute,
E jalea lui de om stingher.

Am vrut să ştiu ce-l frământa
Şi el mi-a vorbit printre lacrimi.
Ţine bine minte povestea sa,
E a unei inimi curate, fără patimi.
- Deunăzi, începu el, când eram la şcoală
Cântând copiilor în clasă la vioară,
Duşmanii în sat au dat năvală
Făcând zarvă ca o hoardă barbară.

Lumea se ferea din faţa armelor lor
Care vărsaseră sânge românesc.
Îndurerat, fără să-mi pese c-o să mor,
I-am întâmpinat încercând să-i opresc.
„Cine eşti tu care ne sfidezi?”
Întrebă unul din ei trăgând două salve,
„Sunt, după cum poţi să vezi,
Duşmanul popoarelor sclave!”

„Îţi baţi joc de noi bătrâne?! Cântă
„Internaţionala”, dragă tătucului Stalin,
Dar fă-o cu patos, cu pasiune sfântă,
Altfel vei sfârşi în suferinţă şi chin.”
Am cântat, ce puteam să fac,
Dar nu ce-a zis el ci „Trei culori”.
Supărat mi-a spart vioara ca să tac
Şi m-a lovit cu pumnul de câteva ori.

Mi-au spart vioara pradă mâniei, 

Pentru că Ţara îmi iubesc
Şi pentru că în ecourile câmpiei,
Au răsunat acorduri ce ei le urăsc.

18 august 1944
__________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX