Omenirea
-I-
Ar fi greșit
ca din iubire de Patrie să ignorăm lumea. Nu ne putem sluji bine Țara fără să cunoaștem
climatul politico-economic global. Ar fi la fel de greșit ca din iubire de
Patrie să disprețuim sau să urâm alte State. Patriotismul e un sentiment mult
prea nobil pentru a produce dispreț și ură. Statele fată de care se impune să
manifestăm rezervă sunt cele care ne vor resursele sau teritoriul, cele care ne
împing fie fățiș, fie pe ascuns la sinucidere colectivă și cele violente. Apartenența
noastră la lume se cuvine s-o înțelegem așadar ca participare demnă la viața internațională
pentru apărarea intereselor legitime ale României.
Ca indivizi
nu avem îndatoriri decât fată de Țara noastră. Popoarele au însă îndatoriri
unele fată de altele, ele formează mari Familii care nu-și pot pierde conștiința
solidarității dintre ele, așa cum nu-și poate pierde conștiința solidarității
nici genul uman în ansamblu. Această solidaritate există în spațiu. Binele
și răul dintr-un loc, avântul unora, decadența altora, războaiele au
repercusiuni majore, uneori extinse asupra întregii planete. Această
solidaritate există și în timp. Europa încă mai resimte efectele greșelilor
care au dus la prăbușirea Greciei antice și a Imperiului Roman.
-II-
Evoluția
istorică a societăților umane spre civilizație e interesantă și pasionantă. Ce
aflăm străbătând secolele trecute, descoperim în prezent străbătând Pământul. Există
Popoare care se găsesc pe toate treptele dezvoltării societăților. Se poate măsura
la ele lungul drum parcurs și transformările suferite de viață în cursul
timpului.
De când a reușit
să stăpânească focul, omul a urcat încet, cu dificultate, una câte una,
treptele civilizației. Jos de tot mai sunt câteva seminții sălbatice ducând
prin ținuturi izolate o existență comparabilă cu cea din paleolitic. Ceva
mai sus sunt Popoare a căror dezvoltare rudimentară se aseamănă cu cea a
germanilor, galilor, slavilor și dacilor antici numiți de greci și de romanii
barbari. Sus de tot sunt Națiunile creatoare de civilizații mai mult sau mai puțin
avansate și cu caractere diverse.
-III-
Acum două
mii cinci sute de ani existau trei mari civilizații umane. Prima, civilizația
mediteraneană, și-a avut succesiv capitalele la Atena și Roma și până la un
punct a evoluat constant spre progres, spre libertate. A doua, civilizația
orientală, s-a dezvoltat în Asia occidentală, a numărat mai multe imperii și a sfârșit
încremenită într-o magnifică opulență. Ea a fost ca natura locurilor unde a
existat: fastuoasă, uriașă, despotică. A treia, civilizația din Extremul
Orient, s-a asemănat întrucâtva cu cea de a doua, însă nu poate fi confundată
cu ea. Deși era deja în plină înflorire acum vreo trei mii de ani, anticii nu
au cunoscut-o. Distanțele considerabile și obstacolele naturale enorme nu
permiteau falangelor și legiunilor să ajungă până la ea.
Civilizația
din Extremul Orient se confundă cu civilizația chineză. Bazându-se pe o înțelepciune
senină care-i permite omului să-și găsească echilibrul interior, să se apere de
el însuși, de slăbiciunile sale, ea i-a asigurat Chinei o existență de peste
cinci mii de ani. Nicio Țară din lume nu a rezistat atât. Chiar dacă în
jumătate din cei peste cinci mii de ani de la apariția sa nu a mai înregistrat
progrese, chiar dacă stagnarea nu i-a permis să facă fată loviturilor
europenilor, civilizația din estul Asiei a reușit cu toate acestea să-și
regăsească puterea, energia și viața activă. Statele din componența sa sunt în
prezent în plin avânt pe toate planurile. Agonia lor lentă, îndelungată, e acum
o amintire.
Vechea civilizație
mediteraneană a dispărut. Din amintirea sa, din vestigiile sale, din ruinele
sale, s-a născut o civilizație nouă, civilizația creștină. În evoluția civilizației
mediteraneene, găsim exemple și lecții folositoare unor Popoare ca al nostru,
care moștenesc temperamentul, calitățile și defectele strămoșilor lor din
vechime. Deși cauzele progresului sunt peste tot aceleași, între ele găsindu-se
întotdeauna patriotismul, e preferabil să aflăm din istoria continentului
nostru cum se nasc, cresc și mor Națiunile.
-IV-
Lumea
greco-romană a avut o mare contribuție la formarea Națiunii noastre. Sunt prea
multe de învățat din istoria sa ca românul preocupat de viitorul Patriei sale
s-o neglijeze. Civilizația mediteraneană a început în epoca eroică a Greciei,
acum trei mii de ani și a căpătat încă de la început un caracter propriu. Ea a
exaltat efortul și munca, ea a dezvoltat iubirea de Cetate și de Neam, ea a
cultivat patriotismul, ea a neglijat însă înclinația omului de a accepta tot ce
e plăcut, inclusiv ce-l poate distruge. Roma, Grecia antică s-au dezvoltat
rapid și tot rapid s-au prăbușit.
-V-
Poporul
grec, Popor de artiști, de savanți, de soldați e un Popor energic și viteaz. El
pune cultul necesar al forței alături de cultul libertății și al frumuseții. El
știe să recurgă la arme pentru a se apăra. E un Popor mare. Puțin câte puțin el
s-a extins, nu pe continent, ci pe țărmurile Mării Mediterane și ale Mării
Negre. Neam de marinari, grecii au creat colonii peste tot unde navele i-au
purtat. Ei au cucerit pentru comerțul și civilizația lor coastele lumii
cunoscute. Micile republici grecești, în ciuda conflictelor reciproce, în ciuda
dezbinărilor interne, aveau sentimentul de apartenență la un Neam, aveau
patriotism. Ele s-au unit în lupta pentru oprirea invaziei externe și au
triumfat.
Nici
Orientul, nici barbarii care erau la porțile sale și care-i amenințau peste tot
coloniile nu au putut învinge Grecia câtă vreme datoria, curajul, iubirea de
Patrie și moralitatea i-au însuflețit cetățenii. Dar a venit momentul când aceste
virtuți au slăbit, când credința în ce e mare, nobil și frumos a fost înlocuită
de îndoiala în toate, când Poporul nu mai dorea decât bunăstare, bani și
plăceri. Odată cu imoralitatea au apărut sărăcia, demagogia, anarhia. Atena
căuta un retor sau un general care să-i asigure o servitute plăcută. Regii
Spartei se puseseră în slujba unor puteri străine. Pedeapsa nu s-a lăsat așteptată.
Falanga macedoneană apare urmată apoi de legiunea romană. Și Grecia învinsă,
strivită, aservită s-a stins în chinuri și în umilință.
-VI-
Roma a dat civilizației
o nouă strălucire. Datoria, curajul, iubirea de Patrie, moralitatea domnesc și
la Roma, dar într-un climat politic mai riguros, mai rațional. Toate Popoarele
de pe țărmurile Mării Mediterane au fost succesiv cucerite, organizate. Civilizația
orientală, slăbită de contradicțiile și de viciile sale interne, zdruncinată de
fulgerătoarele victorii ale lui Alexandru, dă înapoi și se lasă parțial
subjugată. Cetățenii romani, pe care patriotismul îi anima, devin stăpânii
lumii. Ei o domină prin înțelepciune și prin forță. Evoluția lor se aseamănă cu
cea a grecilor. Virtuțile i-au făcut mari, renunțarea la ele i-a distrus.
Scepticismul
și imoralitatea au pătruns în Roma aducând cu ele mizeria, slugărnicia,
dezordinea. Depravarea era atât de mare că acest Popor de cetățeni nu mai făcea
copii, nu se mai reînnoia. Bărbații romani își pierduseră mândria și vitejia,
femeile romane își pierduseră pudoarea. În cetate majoritari ajunseseră
străinii, liberții și sclavii. Un Popor puternic, glorios își trăia lamentabil
ultimele zile. Grecia a sfârșit în demagogie, Roma s-a prăbușit sub un
despotism înjositor. Și Grecia și Roma au fost pedepsite la fel: au sucombat
umilite, strivite de năvălitori. Lecție dublă și teribilă pentru Națiunile din
prezent.
-VII-
Imperiul
Roman cuprindea toate Popoarele civilizate. Căderea lui a însemnat dispariția civilizației.
Europa, pradă Popoarelor migratoare, a traversat o lungă perioadă de existență
obscură și de violențe înspăimântătoare. Abia ne putem recunoaște în această
epocă. Biserica, convertind la creștinism năvălitorii, salvând ce se mai putea
din moștenirea greco-romană, încercând să impună o morală, dă naștere cu greu, puțin
câte puțin unei civilizații noi, civilizația creștină. Creștinătatea abia
apărută a fost cât pe-aci să fie distrusă de sarazinii și de otomanii
mahomedani. Primii ajunseseră în Spania și amenințau Europa Occidentală,
ultimii ajunseseră la Dunăre și amenințau Europa Orientală.
Dacă Franța și
Țările Române ar fi fost învinse de musulmani, Europa ar fi fost cucerită.
Orientul încerca să-și ia revanșa pentru înfrângerile pe care grecii și latinii
i le provocaseră. Învingător el ar fi fost definitiv stăpân și și-ar fi impus
greaua dominație tuturor Națiunilor de pe continent. Victoria regelui francilor
Carol Martel la Poitiers în 732 și victoriile voievozilor români Mircea cel
Bătrân la Rovine în 1395, Iancu de Hunedoara la Belgrad în 1456, Ștefan cel
Mare la Vaslui în 1475 au îndepărtat amenințarea islamului. Creștinătatea
victorioasă și-a reluat astfel evoluția ascendentă.
-VIII-
La apogeul
dezvoltării lor unele Popoare europene au colonizat teritorii mari. Rând pe
rând sau simultan portughezii, spaniolii, olandezii, englezii și francezii și-au
creat imperii coloniale. Europa, în expansiunea sa, a întâlnit și civilizația
din Extremul Orient. Ciocniri repetate s-au produs. Națiunile europene au vrut
să domine, dar li s-a rezistat și ele au răspuns cu armele puternice pe care le
aveau. Recurgerea la forță i-a făcut pe recalcitranți să cedeze, dar a avut și consecințe
neașteptate.
Oamenii de
rasă galbenă din Asia Orientală sunt inteligenți și viteji. Ei au aflat repede
secretul prost păstrat al forței celor de rasă albă. După unele ezitări s-au
folosit de armele europenilor pentru a-i ataca. Rasa galbenă, numărând acum
vreo două miliarde de oameni, se organizase. Europa care se credea stăpâna
lumii, întâlnise un obstacol major în calea ei.
-IX-
Nu se știe
dacă se va produce vreo luptă între europeni și asiatici sau între europeni și
oricine altcineva, dar dacă se va produce va fi extrem de periculoasă. Nu cu
nepăsare, nu cu o economie anemică, nu prin legalizarea perversiunilor sexuale,
nu prin industrializarea avortului se poate apăra eficient o comunitate fie ea și
de Națiuni. Fără vigilență, fără o pregătire adecvată în toate domeniile, fără creștere
demografică, fără creștere economică semnificativă nimeni nu se poate considera
la adăpost de primejdii.
Republicile grecești,
preocupate mai mult de rivalitățile dintre ele, de bani și de plăceri, au
asistat indiferente cum creștea în apropierea lor puterea Macedoniei și Romei
care le vor subjuga. Popoarele europene fac în prezent aceleași greșeli ca
grecii din antichitate și vor avea soarta lor, dacă nu se dezmeticesc. Datorită
mijloacelor de transport moderne deplasarea rapidă a unor armate mari pe distanțe
lungi și aprovizionarea lor e un fleac. Cineva cu ambițiile lui Gingis Han,
asiatic sau nu, ar putea porni într-o zi pe urmele lui spre Europa. Oricât de
paradoxală pare o astfel de eventualitate, e important să fie anticipată pentru
a face realizarea ei imposibilă, pentru a evita o dramă.
Orizontul e
întunecat, să încercăm să înțelegem ce se întâmplă, ce-i rezervă viitorul
lumii. Cei cu spirit pătrunzător și cei tari vor avea un rol frumos de jucat pe
scena internațională. E acela pe care-l dorim și României. Pentru aceasta ea
trebuie să fie puternică și activă. Forța sa, inteligența sa politică sunt necesare
mai mult ca niciodată Statelor de pe continentul nostru. Singurul mod de a fi
folositori Europei, omenirii e de a ne iubi și de a ne sluji cu devotament Țara.
Lucrând pentru binele Patriei noastre, contribuim la binele tuturor.
Dordea
Cosmin
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu