Tot ce s-a făcut bine de la Hristos până acum s-a făcut prin creştinism şi Biserică. Pentru cine vede degradarea omului Biserica e instituţia cea mai binefăcătoare.
O lume care s-a îndepărtat de Dumnezeu caută în orgiile
trupului şi gândului o împlinire iluzorie. Într-o astfel de lume Biserica, mereu aceeaşi, mereu tânără, îşi apără cu
hotărâre Adevărul.
Mesajul Bisericii, acelaşi de două mii de ani, e mai actual
ca niciodată. Prin mesajul Bisericii şi doar prin el oamenii au aflat că sunt cu toţii fraţi
pentru că sunt fii aceluiaşi Tată. Mesajul Bisericii le-a redat celor mai sărmani, celor mai disperaţi încrederea
în viitor.
Codul moral al Bisericii e la fel de actual. El păstrează semnificaţia dată de Dumnezeu omului şi popoarelor. Datorită lui omul nu a devenit cea mai periculoasă fiară a creaţiei. Datorită lui popoarele împinse pe calea viciului şi pierzaniei se pot salva.
Ne gândim aproape tot timpul la economie, la
politică, la interesele proprii. Ne precupă la fel de mult apărarea Bisericii, a spritualităţii creştine fără de care am
compromite totul?
Tomescu Ionuţ
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
____________________________
AMOR PATRIAE NOSTRA LEX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu